Se schiază în condiții bune în mai multe zone turistice din ţară, potrivit Radio România Actualități.
În partea superioară a masivului Postăvaru, în județul Brașov, stratul de zăpadă ajunge la 50 cm.
La Sinaia sunt deschise peste 10 pârtii, dar chiar și așa, duminică, sute de turiști au stat la rând pentru a urca în mijloacele de transport pe cablu.
Și pârtiile din județul Vâlcea sunt deschise. Turiștii sosiți la Obârşia Lotrului spun că sunt foarte bune condițiile pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Silvoturismul se dezvoltă tot mai mult în Vâlcea, prin cabanele Direcției Silvice, iar vacanța de iarnă face ca locurile să fie ocupate la capacitate maximă în toată această perioadă.
Instalațiile la domeniul schiabil de la Obârşia Lotrului vor fi funcționale atât în ziua de Crăciun, cât și în prima zi a anului 2025.
Sursa. Radio România Actualități / Foto. Arhivă