Termen prelungit până la 30 noiembrie 2026 pentru finanțarea investițiilor în sectorul vitivinicol

Producătorii de vin din România au la dispoziție mai mult timp pentru a solicita fonduri europene destinate investițiilor în sectorul vitivinicol. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru două intervenții din cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027.

Măsura vizează intervențiile IS-V-02, „Investiții în active corporale și necorporale”, și IS-V-07, „Investiții în active corporale și necorporale menite să sporească durabilitatea producției de vin”.

Potrivit MADR, decizia a fost luată ca răspuns la solicitările organizațiilor de producători din domeniu și urmărește să le ofere beneficiarilor suficient timp pentru pregătirea documentațiilor tehnice necesare accesării fondurilor europene nerambursabile.

Citeste și:  De luni, 19 octombrie 2026, linia 9 se adaptează programului elevilor de la școlile nr. 13 și 30

Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, a precizat că prelungirea termenului urmărește să le permită producătorilor să investească în tehnologii moderne, eficiență energetică și practici sustenabile, fără a fi dezavantajați de timpul limitat pentru pregătirea dosarelor.

Totodată, autoritățile urmăresc utilizarea integrală a fondurilor europene disponibile și creșterea competitivității sectorului vitivinicol din România.

Până în prezent, prin sistemul electronic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au fost înregistrate 21 de cereri de finanțare, cu o valoare totală de 5.935.436,80 euro.

Noul termen pentru depunerea solicitărilor este 30 noiembrie 2026.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.