
În cursul zilei de ieri, 14 mai, pompierii militari au asigurat intervenția imediată la cele peste 1.650 situații de urgență produse la nivel național.
În acest timp, solicitările pentru acordarea măsurilor de prim ajutor reprezintă cea mai mare pondere a misiunilor desfășurate de către salvatori. În urma acestora, peste 1.350 de persoane au fost asistate medical.
Concomitent cu misiunile de prim ajutor, ieri, colegii noștri au acționat pentru stingerea celor 58 de incendii izbucnite pe întreg teritoriul țării, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.
De asemenea, salvatorii au gestionat peste 200 de misiuni pentru protecția comunităților și a bunurilor acestora, iar pe timpul intervențiilor desfășurate, 5 persoane aflate în situații critice au fost salvate. Totodată, salvatorii au acționat în 7 cazuri pentru extragerea victimelor blocate în vehicule în urma accidentelor rutiere.
Pentru informarea populației, ieri, au fost transmise 13 mesaje RO-ALERT, care au semnalat prezența animalelor periculoase, în județele Argeș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Covasna, Mureș, Neamț și Vălcea.
Pentru a fi pregătiți în fața unor situații de urgență, fie că vorbim despre incendii, cutremure, inundații sau alte evenimente neprevăzute, este esențial să cunoaștem din timp măsurile de prevenire și pașii corecți de urmat.
Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, https://fiipregatit.ro , unde veți găsi informații clare și utile despre cum să reacționați în diverse scenarii de risc.
Descărcați gratuit aplicația pentru mobil DSU, disponibilă atât în App Store, cât și în Google Play, pentru a avea la îndemână ghiduri, alerte și alte resurse esențiale, direct pe telefonul mobil.
Sursa: IGSU