
Președintele Nicușor Dan este așteptat să desemneze, în această săptămână, viitorul prim-ministru, după o nouă rundă de consultări cu formațiunile parlamentare.
Discuțiile de până acum nu au dus la conturarea unei majorități clare care să poată susține viitorul Executiv. Partidele din fosta coaliție nu au reușit să ajungă la un acord, iar o eventuală alianță cu AUR este exclusă de formațiunile pro-europene.
În paralel, PSD, PNL, USR și UDMR au semnat un acord privind adoptarea noii legi a salarizării până la finalul actualei sesiuni parlamentare, adică până la sfârșitul lunii iunie.
Legea salarizării este unul dintre jaloanele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar de îndeplinirea acestuia depinde o tranșă de peste 700 de milioane de euro.