Restricții temporare pe DN1, spre Ploiești, pentru lucrări de consolidare a carosabilului

Șoferii care circulă pe DN1, spre București, trebuie să țină cont de restricțiile temporare instituite luni, 25 mai, în zona kilometrilor 99+000 – 99+200, unde au început lucrări de refacere și consolidare a părții carosabile.

Intervențiile vizează sectorul cuprins între kilometrii 99+000 și 99+550, pe sensul Brașov – Ploiești, și au ca scop creșterea siguranței rutiere și îmbunătățirea condițiilor de circulație.

Potrivit autorităților, lucrările constau în realizarea unui dren longitudinal pentru captarea și evacuarea apelor meteorice. Măsura a fost necesară după apariția unor degradări la nivelul acostamentului în zona respectivă.

Pentru desfășurarea intervențiilor în siguranță, traficul rutier este restricționat temporar pe banda 1 a sensului Ploiești – Brașov, între kilometrii 99+000 și 99+200.

Citeste și:  Nicușor Dan ar putea desemna săptămâna aceasta viitorul premier

Reprezentanții constructorului au precizat că semnalizarea rutieră temporară a fost montată conform normelor în vigoare și va fi menținută până după ora 16:00, urmând ca apoi circulația să revină la normal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.