50 de arme și aproape 3.200 de cartușe, confiscate de polițiștii brașoveni în prima jumătate a anului

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat și executat, în cadrul activităților desfășurate în prima, jumătate a anului curent pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere regimului armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, aproape 100 de acțiuni specifice. Dintre acestea, peste 70 au vizat respectarea legislației privind armele și munițiile, iar aproape 30 de acțiuni au fost desfășurate pe linia explozivilor și substanțelor periculoase.

Acțiunile polițiștilor au avut ca rezultat constatarea a 50 de infracțiuni și aplicarea a peste 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 161.000 de lei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în teren, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, 50 de arme, dintre care 15 letale. Pentru 22 dintre aceste arme, polițiștii au stabilit că erau deținute ilegal, 4 dintre ele fiind arme letale.
În cadrul acelorași activități operative desfășurate, au fost indisponibilizate aproape 3.200 de cartușe, deținute fără respectarea prevederilor legale.
De asemenea, alte 18 kilograme de articole pirotehnice, cu privire la care nu erau respectate prevederile legislației în vigoare, au fost ridicate în vederea confiscării.

Citeste și:  Rezultate Bacalaureat de toamnă 2026. Doar o treime dintre candidați au promovat

Pe linia combaterii faptelor privind substanțele periculoase, polițiștii au indisponibilizat aproximativ 7.500 de kilograme și 4.300 de litri de deșeuri periculoase, măsuri mebite să contribuie la protejarea sănătății populației și a mediului înconjurător.

În paralel cu activitățile de control și combatere a infracționalității, au fost desfășurate și activități specifice de autorizare și verificare a persoanelor fizice și juridice care dețin arme și muniții. Astfel, au fost efectuate aproape 400 de verificări ale titularilor dreptului de deținere și, după caz, de port și folosire a armelor și munițiilor, fiind dispuse 30 de anulări ale dreptului de port și folosire a armelor.

Tot în aceeași perioadă, au fost eliberate 287 de documente de autorizare și prelungite 164 pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice au fost eliberate 120 de documente și prelungite alte 9.

Citeste și:  Harta accesibilității. Cât de accesibile sunt de fapt locuințele din România?

De asemenea, polițiștii au emis 11 documente de autorizare în domeniul explozivilor și substanțelor periculoase și au fost avizate peste 50 de documente de transfer pentru explozivi.

Acțiunile de verificare și control pentru prevenirea și combaterea faptelor care pun în pericol siguranța publică, prin nerespectarea regimului armelor, munițiilor, explozivilor și substanțelor periculoase, vor continua și în perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.