
Aproape 34% dintre absolvenții de liceu care au susținut Bacalaureatul în sesiunea de toamnă au promovat examenul, iar cinci candidați au obținut medii mai mari de 9,50. Rezultatele au fost publicate pe platforma bacalaureat.edu.ro.
La această sesiune s-au înscris peste 33.000 de candidați, iar rata de participare a fost de aproximativ 85%.
În timpul examenului, 56 de absolvenți au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu vor avea dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.
Candidații își pot vedea lucrările și pot depune contestații astăzi, 18 august, între orele 14:00 și 18:00, precum și în următoarele două zile.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 24 august, după soluționarea contestațiilor.