
Traficul este restricționat pe Calea Feldioarei din Brașov, în perioada 18-21 august 2026, din cauza lucrărilor pentru extinderea rețelei de canalizare, anunță Compania Apa Brașov.
Circulația este restricționată pe ambele sensuri și se desfășoară pe o singură bandă, pe o porțiune de aproximativ 100 de metri, în apropierea sensului giratoriu de lângă benzinăria MOL.
Lucrările fac parte din contractul care vizează extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în cartierul Stupini, extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă în zona Centrală, precum și extinderea conductei de aducțiune SP Rulmentul – SP Zizin, etapa a II-a.
Valoarea totală a contractului este de aproximativ 118,51 milioane de lei, fără TVA, proiectul fiind cofinanțat prin Programul de Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă.
Compania Apa Brașov le recomandă șoferilor să evite zona și să folosească rute alternative, pentru a reduce timpul petrecut în trafic. Reprezentanții companiei precizează că vor reveni cu informații privind evoluția lucrărilor.