
- Le datorăm respectul și recunoștința noastră tuturor eroilor care s-au jertfit pentru noi.
Cimitirul Șprenghi trece printr-un amplu proces de reparații și punere în siguranță. Primarul George Scripcaru a verificat stadiul lucrărilor de la Cimitirul Eroilor, situat în imediata apropiere a cimitirului civil.
După ce, anul trecut, Cimitirul Municipal și zona civilă a Cimitirului Șprenghi au fost modernizate și igienizate, anul acesta lucrările continuă la Cimitirul eroilor din Șprenghi.
În această etapă se lucrează la alei, căi de acces și ziduri de sprijin, astfel încât întregul ansamblu să fie mai sigur și mai accesibil, în memoria celor care și-au pierdut viața în cele două războaie mondiale. Intervențiile au mai vizat și lucrări de structură, necesare în urma unor surpări.
„Peste câteva zile se împlinesc 110 ani de când România a intrat în Primul Război Mondial. Am venit la Cimitirul Eroilor, unde lucrările de renovare sunt aproape finalizate. Atunci când vom veni aici pentru a-i omagia pe cei care își dorm somnul de veci vreau să avem un spațiu îngrijit, sigur și demn, de care să fim mândri. Aici sunt oameni care și-au dat viața pentru libertatea și pentru țara noastră. Sunt nume precum colonelul Petala Mircea sau Moreanu Constantin, dar și mulți alți militari care, unii dintre ei la vârste foarte tinere, s-au jertfit pentru România. Le datorăm respectul și recunoștința noastră și este responsabilitatea noastră să le acordăm cinstea cuvenită și să păstrăm cu grijă memoria lor”, a declarat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.
Cimitirul Eroilor Șprenghi are o importanță valoare istorică. Aici își dorm somnul de veci militari căzuți în Primul și Al Doilea Război Mondial, de mai multe naționalități – români, germani, sovietici și maghiari.