A treia probă a examenului de bacalaureat – sesiunea de toamnă – este programată miercuri. Elevii se vor prezenta la proba la alegere a profilului și specializării, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), potrivit Mediafax.
Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat a început luni, cu proba la Limba română. Marți a avut loc proba obligatorie a profilului.
Miercuri este programată proba la alegere a profilului și specializării. În cursul zilei de joi va avea loc proba la Limba și literatura maternă – proba E.b)
„Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor derula în zilele de 28 și 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență la probele de profil din cadrul examenului național de bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice”, conform Ministerului Educației.
Peste 42.700 de candidaţi s-au înscris în vederea susținerii probelor din a doua sesiune (august – septembrie) a examenului național de bacalaureat, începând de luni. Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 24.900 de candidați provin din promoţia 2019-2020, iar aproximativ 17.800 de candidați sunt din promoţiile anterioare.
Afișarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) și va fi urmată de etapa depunerii contestațiilor, în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.