Primăria semnat marți, 25 august, contractul cu Asocierea SC Flash Lighting Services SA-SC Ago Project Engineering SRL pentru achiziția și montarea unei stații electrice duble și a două stații simple pentru încărcarea autoturismelor electrice, stații care vor fi amplasate pe bulevardul Nicolae Iorga, în locurile de parcare amenajate special pentru mașinile electrice, care vor fi marcate corespunzător.
Valoarea ofertei declarate câștigătoare a fost de 423.114,26 lei fara TVA, mai puțin de două treimi din valoarea de pornire a licitației, care a fost de 672.268,91 lei fără TVA.
Licitația a fost lansată în Sistemul electronic de Achiziții Publice în 10 iunie 2020 și a beneficiat de trei oferte – Asocierea SC Flash Lighting Services SA- SC Ago Project Engineering SRL, Asocierea dintre SC Ianus SRL cu S.C. Evgo Green Motion SRL, SC Real Automatic SRL cu terț susținător SC Axionet IOT SRL.
Tot în această perioadă a fost finalizată documentația și va fi lansată licitația pentru achiziția altor 15 stații de încărcare, în cadrul unui proiect finanțat de Agenția Fondului pentru Mediu cu aproape 3 milioane de lei, iar Societatea de distribuție a energiei electrice (Electrica), face demersurile necesare pentru instalarea unei stații electrice în fața Teatrului Dramatic.
,,Am semnat contractul pentru achiziția și montarea celor patru stații de încărcare a vehiculelor electrice la parcarea special amenajată de la parcul Nicolae Titulescu. Cei care dețin astfel de autoturisme vor putea, în câteva săptămâni, să le încarce gratuit aici, pe locurile special amenajate pentru ei. Pe lângă acestea, avem în derulare, în momentul de față, procedura de achiziție pentru alte 15 stații de încărcare a autoturismelor cu motor electric, stații care vor avea diferite capacități de încărcare, pentru că am luat în calcul tipurile diferite de mașini și de încărcare. Sunt repartizate în mai multe locuri din municipiul Brașov, așa încât să dăm posibilitatea celor care au asemenea autovehicule să poată să le alimenteze din aceste locații. Și acest proiect se încadrează pe ceea ce înseamnă mobilitate și accesibilitate în municipiul Brașov, reducerea poluării, calitatea aerului. Cred că este un lucru necesar pe raza municipiului Brașov, pentru că ne dorim să avem un oraș cât mai puțin poluat, cu energie verde, și foarte dotat din acest punct de vedere“, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov.
Potrivit termenilor contractuali, firma câștigătoare are termen de 60 de zile pentru proiectare și obținere avize și 6 luni pentru montaj și punere în funcțiune, de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Potrivit reprezentantului SC Flash Lighting Services SA, stațiile vor fi instalate mult mai repede, respectiv în cel mult două luni.
Stații de încărcare
Achiziție 4 stații de încărcare a autoturismelor electrice.
Localizare:
– strada Nicolae Iorga – 4 locuri de parcare.
Valoare contract: 423.114,26 lei fără TVA, fonduri din bugetul local.
Componentele sistemului achiziționat
Componentele sistemului sunt:
– 1 bucată stație de încărcare rapidă 50KW DC + 22 KW AC (două docuri de încărcare);
– 2 bucăți stație de încărcare 22 KW AC;
– supraveghere video – cameră cu sistem cu analiză video dedicată locurilor de parcare, cu sistem de senzori pentru detecția gradului de ocupare a locurilor;
– sisteme de control al iluminatului public prin realizare de iluminat adaptiv;
– integrare cu sistemul de telegestiune a iluminatului public existent la nivelul municipiului Brașov;
– aplicații software aferente fiecărui echipament hardware.
Locurile de parcare vor fi destinate exclusiv încărcării vehiculelor electrice, vor fi marcate cu culoarea verde și dotate cu panou de informare și instrucțiuni de folosire.
Stațiile de încărcare vor permite integrarea unui sistem de plată pentru încărcare (online, prin intermediul unei platforme/aplicații sau cu card bancar, sau pre-pay, sms etc).
Stație de încărcare tip 1: 1 bucată cu sisteme de încărcare rapidă 50KW DC + 22 KW AC. Poate încărca simultan AC (curent alternativ) si DC (curent continuu).
Stație de încărcare tip 2: 2 bucăți cu sisteme de de încărcare 22 KW AC.
Sistem de supraveghere video: Camera video trebuie să permită supravegherea generală a locului unde va fi instalată, având funcții de analiză video pe baza imaginilor înregistrate, care să evidențieze parcarea ilegală a altor mașini pe locurile dedicate mașinilor electrice.
Aplicația instalată va urmări obiecte în mișcare, cum ar fi persoane și vehicule, și va semnala staționarea în parcare pentru o perioadă prea lungă de timp. Aplicația video, care rulează pe o cameră de rețea, poate ajuta la prevenirea infracțiunilor precum vandalismul și a contravențiilor rutiere.
Fluxul video va fi integrat în sistemul de supraveghere video existent la nivelul municipiului Brașov.
Sistem detecție disponibilitate parcare. În dreptul fiecărui loc de parcare se va monta un senzor wireless care detectează dacă locul este ocupat (există un vehicul parcat) sau nu. .
Pe baza analizei făcute de către o aplicație software, se vor afișa informații cu privire la statusul locurilor de parcare individuale (liber/ocupat).