În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-COV-2, la nivelul județului Brașov.
Astfel, sub autoritatea Instituției Prefectului, echipe mixte formate din polițiști cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Braşov, jandarmi și polițiști locali au verificat modul de respectare a normelor legale impuse în perioada stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în zona unităților de învățământ, dar şi în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza întregului judeţ Braşov, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
În cadrul activităților au fost verificate 116 societăți comerciale și persoane fizice autorizate, fiind aplicate în total 204 sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 10.800 lei. Dintre acestea, 198 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 6 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială.
Echipele mixte de verificare au legitimat peste 1.900 de persoane cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă şi au verificat 190 de autovehicule.
Au continuat, de asemenea, și activitățile informativ-preventive, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecțiesanitară și de distanțare fizică.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să respecte modul de organizare a evenimentelor şi numărul de persoane permis de normele legale, să nu se expună la riscuri.
Scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni, ci, înainte de toate, conștientizarea faptului că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu va fi tolerată nicio abatere a legii.