Secretarul de stat Raed Arafat a explicat luni, în direct, la Punctul de Întâlnire, mecanismul prin care mai multe localităţi au ieşit din carantină, potrivit stiripesurse.ro.
„S-a văzut că 14 zile nu sunt suficiente (pentru o reducere a ratei de infectare care să facă posibilă ieşirea din carantină a unei localităţi, n.r.). Au fost necesare între 21 şi 29 de zile (…) Acest lucru nu putea avea loc decât cu sprijinul populaţiei. Vreau să mulţumesc celor care au participat cu noi în acest efort (…) Sibiu a intrat în carantină pe 16 noiembrie cu 13,43 la mie şi a ieşit în 13 decembrie, cu 4,86 la mie. La Zalău, s-a intrat cu 9,96 şi s-a ieşit cu 3,52. Similar, la Bistriţa, la Baia Mare”, a declarat Raed Arafat la Antena3.
El a explicat ce trebuie făcut în perioada sărbătorilor pentru a reduce la minim riscul de infectare cu COVID şi a ţinut să transmită un mesaj celor dispuşi să treacă pentru riscuri pentru a se distra de sărbători.
„Cât mai puțin contact, cât mai puţină mobilitate şi portul măştii (sunt recomandate în această perioadă) Am văzut invitaţii la petrecerii: ‘Veniţi că va fi petrecere discretă şi nu va vedea nimeni’. Nu există aşa ceva! În secunda în care aceste petreceri se organizează şi se află de ele, eu sunt convins că vor interveni şi vor lua măsurile cele mai serioase împotriva celor care le organizazază colegii mei de la ordine publică. E un risc major în aceste zile să organizăm petreceri şi dansuri în timpul sărbătorilor. Mai degrabă, să facem sărbători mai restrânse anul acesta şi să putem să ne bucurăm mai bine de ele anul viitor”, a spus Raed Arafat.