Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a adoptat astăzi Hotărârea nr. 69/2020, care prevede următoarele:
Art.1 În unitățile administrativ-teritoriale Feldioara, Zărnești, Rupea s-a constatat depășirea incidenței cumulate de 3/1000 de locuitori a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 în ultimele 14 zile.
Art.2 Începând cu data de 19.12.2020, ora 0:00 în unitățile administrativ-teritoriale menționate la art. 1 se vor aplica pentru o perioadă de 14 zile măsurile prevăzute în H.G. nr.1065/11.12.2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
Art.3 Ținând cont de incidența cumulată a cazurilor de COVID-19, prezenta hotărâre urmează a fi reevaluată la finalul perioadei menționate pentru unitățile administrativ-teritoriale prevăzute la art.1.
Art.4 Comitetele Locale pentru Situații de Urgență prevăzute la art.1 vor asigura punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri și vor dispune măsuri în vederea monitorizării acesteia.
Art.5 Comitetele Locale pentru Situații de Urgență prevăzute la art.1 vor proceda cu celeritate la informarea populației, atât prin mass-media, cât și prin afișaj în locuri publice, cu privire la măsurile dispuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Hotărârea nr. 69/18.12.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov este disponibilă aici:
https://bv.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/27/2020/12/Hot-69.pdf