De la 1 ianuarie 2021, cei care vor să emigreze în Marea Britanie trebuie să se supună unor noi reguli. Stabilite de statul britanic, de data aceasta, pentru că Marea Britanie nu mai e parte din Uniunea Europeană (UE) și, din această cauză, nu mai este garantată libera circulație pe teritoriul Regatului, pentru cetățenii UE. Probabil că cea mai importantă schimbare este acordarea unei vize pe bază de puncte pentru cei care doresc să se mute în Marea Britanie, pentru a munci. Esența acestui sistem e că se vor acorda puncte pentru îndeplinirea unor diferite condiții – de exemplu, deținerea unui loc de muncă și cunoașterea limbii engleze. Doar cei care vor atinge un punctaj minim vor primi viza.
Ieșirea completă, de la 1 ianuarie 2021, a Marii Britanii din UE înseamnă că românii nu mai au libertate de circulație pe teritoriul statului britanic. De acum, cei care vor dori să emigreze în Marea Britanie sunt nevoiți să obțină o viză. Aceasta diferă în funcție de scopul urmărit.
1. Emigrarea în Marea Britanie, pentru amunci. Probabil unul din cele două motive principale pentru care un român ar dori să emigreze în Marea Britanie (alături de începerea unui program de studii, acolo). Aici, se aplică un sistem bazat pe puncte, care le va permite celor interesați să se mute în Marea Britanie doar dacă obțin un punctaj minim de cel puțin 70. Acesta se numește și „traseul muncitorilor calificați” și vizează îndeplinirea unui set de condiții, pentru care se acordă puncte. În primul rând, discutăm de trei condiții esențiale (în total, cumulând 50 de puncte), de la care nu există derogare:
- existența unei oferte de muncă – susţinută de un sponsor agreat de Ministerul de Interne britanic – la nivelul de calificare corespunzător, din partea unui angajator cu sediul în Marea Britanie;
- salariu minim de cel puțin 25.600 lire sterline (sau chiar mai mare, în unele cazuri specifice, când salariul standard într-un domeniu e diferit);
- cunoașterea limbii engleze la nivel B1 (potrivit Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi Străine).
Atenție! Excepțional, poate fi acceptat și cineva care obține un salariu de cel puțin 20.400 lire sterline. În acest caz, însă, va fi nevoit să îndeplinească o altă condiție, din următoarele:
- locul de muncă e într-un domeniu cu o lipsă de personal;
- solicitantul are sub 26 de ani, fiind student sau pe punctul de a obține o calificare profesională;
- deține o calificare, la nivel de doctorat, într-unul din domeniile: științe, tehnologie, inginerie sau matematică;
- deține o diplomă post-doctorală într-un din domeniile științelor sau a educației terțiare.
Însumate, aceste condiții îndeplinite duc la obținerea a 50 de puncte. Însă mai rămân 20 de puncte de obținut. Acestea pot fi obținute prin mai multe modalități, inclusiv prin procentul de salariu pe care urmează să îl obțină solicitantul, raportat la salariul standard în domeniul pentru care aplică (de exemplu, dacă primește 100% din salariul standard, poate obține 20 de puncte) sau prin deținerea unui doctorat în domeniul pentru care aplică (alte 10 puncte, de pildă).
Dacă îndeplinesc condițiile, persoanele interesate trebuie să aplice cu până la trei luni înainte de a începe, efectiv, munca. Pentru cei din afara Marii Britanie, răspunsul vine în trei săptămâni, în timp ce pentru cei din interior, decizia vine în opt săptămâni. Costurile pentru vize pot fi găsite aici.
Atenție! Sistemul pe bază de puncte se aplică exclusiv celor care vor să emigreze în Marea Britanie de la 1 ianuarie 2021. Până la acel moment, se aplicau regulile specifice perioadei de tranziție, care le permitea celor ce erau, deja, stabiliți pe teritoriul Marii Britanii să rămână acolo doar aplicând pentru „Programul de Înregistrare a Cetăţenilor UE (EU Settlement Scheme)”. Spre deosebire de sistemul bazat pe puncte, Programul de Înregistrare a Cetățenilor UE prevede, ca singure condiții pentru accesarea lui, ca cei care aplică să fi sosit pe teritoriul Marii Britanii până, cel târziu, la 31 ianuarie 2020 (fără alte cerințe suplimentare, cum e acum).
De asemenea, nu va fi necesară obținerea unui vize pentru cei care vor dori să intre pe teritoriul Marii Britanii până la șase luni, într-un an. Însă, în aceste șase luni, ei nu vor putea să muncească. Dacă vor dori acest lucru, va fi obligatorie obținerea unei vize, chiar și dacă e pentru perioade scurte, de câteva luni.
2. Emigrarea pentru studii superioare și școlare. Pentru cei care vor să meargă la studii, în Marea Britanie, se aplică un sistem diferit. În cazul lor, lucrurile stau ceva mai simplu, cel puțin prin comparație cu sistemul pe bază de puncte.
În primul rând, ei trebuie să fie acceptați la studii superioarela o universitate sau la o instituție de învățământ acreditată. Acest lucru se poate demonstra cu o confirmare de acceptare la studii.
În al doilea rând, studenții trebuie să demonstreze o cunoaștere suficientă a limbii engleze – B2, pentru cei care vor să studieze la nivelul unei diplome de licență sau mai înalt. Sub acest prag, e nevoie de o cunoaștere a limbii la nivel B1.
În mod normal, ar fi fost necesară și demonstrarea deținerii unor mijloace financiare suficiente pentru a putea trăi acolo. Însă aceasta e, mai degrabă, excepția. Solicitanții vor fi contactați, dacă va fi cazul.
Pentru studii școlare (primare și secundare), e nevoie ca următoarele condiții să fie îndeplinite, de elev:
- să aibă între 4 și 17 ani;
- să aibă o ofertă necondiţionată pentru un loc la o şcoală independentă;
- să dețină mijloace financiare suficiente pentru achitarea taxelor de şcolarizare şi pentru suportarea cheltuielilor de trai;
- să aibă consimţământul părinţilor sau a tutorelui (în scris) pentru a învăţa în Marea Britanie;
- dacă are 16 ani sau peste, să dovedească faptul că e, într-adevăr, elev (ceea ce ar putea implica participarea la un interviu pentru stabilirea credibilităţii).
3. Vize pentru inovatori și pentru cei care vor să-și înființeze start-up-uri în Marea Britanie. Acesta este un sistem special, care se adresează celor care vor să înceapă afaceri în Marea Britanie. Pe de o parte, există vizele pentru inovatori, care presupun îndeplinirea următoarelor condiții:
- o idee de afaceri inovatoare, viabilă şi care poate creşte ulterior, sprijinită de un organism de atestare agreat de Ministerul de Interne britanic (va fi analizat planul de afaceri);
- existența unui nivel de finanţare necesar pentru investiţia în firmă; nivelul actual este 50.000 lire sterline;
- existența unor mijloace financiare pentru acoperirea costurilor de trai (în afară de cazul în care solicitantul locuia în Marea Britanie de 12 luni înainte de depunerea cererii); aceste mijloace se ridică la 1.270 lire sterline, pentru solicitantul principal, plus alte cheltuieli, pentru aparţinători; finanţarea trebuie să fi fost deţinută pe o perioadă de 28 de zile consecutive;
- stăpânirea limbii engleze la nivelul B2.
Pentru start-up-uri, condițiile sunt aceleași, mai puțin necesitatea fondurilor pentru investiții, cum e cazul, mai sus.
Notă: pentru muncitori sezonieri nu există niciun aranjament, deocamdată. Dar acest lucru e în pregătire.
Unde vor aplica pentru viză cei interesați
Cei care au pașaport simplu electronic vor putea obține viza online, accesând această pagină de internet. De asemenea, va fi disponibilă și o aplicație pentru telefoane inteligente, pe care o vor putea folosi cei cu pașapoarte biometrice (în esență, toate pașapoartele simple electronice românești conțin astfel de date), pentru a solicita viza.
În schimb, cetățenii români care au doar un pașaport temporar nu vor putea să solicite viza, prin internet, ci vor trebui să se deplaseze fizic la centrul regional pentru vize din România (Bucharest Visa Application Centre), potrivit Ministerului Afacerilor Externe român. Adresa locului e București, sector 1, stradaBuzești nr. 50-52, et. 2, Business Center.