Comitetul Confederal al CNS Cartel ALFA, întrunit luni, 11 ianuarie 2021, în urma analizei situației actuale, a programului de guvernare, a măsurilor luate sau anunțate de actualul guvern, care dezavantajează profund și preponderent categoriile de lucrători reprezentate de confederație, și, mai larg, categoriile cele mai sărace ale cetățenilor,
a decis declanșarea unui program de acțiuni de protest.
Pentru a putea respecta măsurile de securitate sanitară din această perioadă, acțiunile se vor desfășura etapizat și în cascadă, pe parcursul lunilor ianuarie și februarie și cuprind acțiuni de stradă, manifestări în fața instituțiilor publice, prefecturi, Administrația Prezidențială, Ministere, sediul partidelor guvernamentale, memorii, scrisori, petiții, discuții cu parlamentari din toate partidele parlamentare:
Mai concret, motivele care stau la baza acestei decizii sunt:
Politica de austeritate în domeniul salarizării:
- salariul minim garantat în plată crescut cu doar 41 lei net. În stabilirea acestei modificări arbitrare a salariului minim guvernul a negat propria formulă de calcul, de asemenea ignorând legislația în vigoare;
- Inghețare a unor drepturi salariale, deși piața muncii din România este la 66% din productivitatea orară medie a UE[1], iar în ceea ce privește cosul brut al orei de muncă este la 35% din media UE[2];
- Înghetarea creșterii pensiilor și lipsa justitței sociale în sistemul de pensii;
Blocarea modificarii actualei legi a dialogului social, L62/2011.
- Deși proiectul de modificare a Legii 62, elaborat cu consultarea partenerilor sociali în ultimii cinci ani se află în faza de raport final, adoptarea ei trenează și nu este asumată de actuala coaliție de guvernare.
- Lipsa posibilitatii efective de negociere a contractelor colective de muncă sectoriale sau la nivel național. Blocarea negocierii la nivel de sector în ultimii 10 ani a condus la aplatizarea grilei salariale și alinierea salariilor la nivelul salariului minim sau puțin peste, un nivel care nu permite lucrătorilor un trai demn din munca lor. În distribuția salariilor din România regăsim 1,6 mil lucrători cu normă întreagă la nivelul salariului minim, însă ceea ce este și mai îngrijorător, jumătate din totalul lucrătorilor au salarii sub 2700 lei brut, valoarea care depăște cu foarte puțin salariul minim). Negocierea colectivă, prin contractele colective de muncă, este singurul instrument care poate conduce la o așezare echitabilă a salariilor în funcție de calificări, experiență și alte criterii, iar acest instrument este inutilizabil din cauza piedicilor legislative din Legea 62/2011.
Politica fiscală care dezavantajează lucrătorul (43,5% taxe sociale și impozit, față de de 2,45% angajator (pe bază de obligații internaționale), distribuirea inechitabilă a creșterii economice: 52% către capital și cca 38% către lucrători, cu mult mai jos decât media UE, de 47,8% către lucrători.
Lipsa respectului față de legislația în vigoare a guvernului și partidelor politice parlamentare din coalitțe, ex.:
- Nerespectarea prevederilor legii cosului minim de trai decent (în declarații și program de guvernare) în stabilirea salariului minim garantat în plată, cât și a prevederilor salariului minim european
- Blocarea în Parlament a OUG 79/2017 (transfer taxe de la angajator către lucrător), drept care numeroși angajatori în continuare nu fac modificarea creșterilor salariilor brute.B
Programul de acțiuni debutează în această săptămână, joi, 14 ianuarie cu Caravana drepturilor sociale.
Traseu: Baia Mare – Târgu Mureș – Brașov – Ploiești – București (Administrația Prezidențială I Sediu PNL, USR+Plus, UDMR I MFP)
Caravana pornește de la Baia Mare, unde va avea loc un miting în fața prefecturii cu participarea sindcatelor locale, iar apoi, pe traseul spre București, se va opri în orașele Targu Mureș, Brașov și Ploiești, unde de asemenea vor avea loc acțiuni în fața prefecturilor, cu participarea sindicatelor din zonă. În București, caravana se va îndrepta către Administrația Prezidențială, cu o acțiune programată pentru data de 18.01, ora 10.00. În următoarele două zile, protestul se mută la sediul partidelor politice din arcul de guvernare (19.01) și Ministerul Finanțelor Publice (20.01)
Manifestațiile continuă până la sfărșutul lunii februarie cu acțiuni zilnice de pichetare la nivelul prefecturilor județene, în cascadă, sau a sediilor Ministerului Muncii și Justiției Sociale (22 și 29 ianuarie, 4, 11 și 19 februarie), Ministerului Finanțelor Publice (20, 26 ianuarie și 2, 9, 15 februarie) și a sediiilor partidelor de guvernare: PNL, USR+Plus, UDMR (19 ianuarie și 10, 17 și 24 februarie) în București.
Principalele revendicări pe scurt:
- Un salariu minim decent
- Pensii echitabile
- Servicii publice de calitate
- Deblocarea negocierii colective
- Taxare justă
- Aplicarea corectă a legislației
Și pe timp de pandemie sau criză,
Toți avem aceleași drepturi!