Vineri, 15 ianuarie, se împlinesc 171 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, dată la care, începând cu anul 2010, se sărbătorește și Ziua Culturii Naționale. Pentru a marca aceste două evenimente importante pentru identitatea culturală a țării noastre, instituțiile de cultură din subordinea Municipalității, cele din subordinea Consiliului Județean, dar și instituții culturale private, organizează o serie de evenimente. Din păcate, din cauza pandemiei, marea majoritate a acestor evenimente se vor desfășura on-line.
,,Suntem la început de an și în 15 ianuarie, ca în fiecare an, România sărbătorește Ziua Culturii Naționale, sărbătorește nașterea marelui poet Mihai Eminescu. Brașovul, în această situație stranie prin care trece întreaga omenire, marchează Ziua Culturii Naționale printr-o serie de evenimente derulate atât de instituțiile aflate în subordinea primăriei sau a Consiliului Județean, cât și evenimente organizate de entități private. Este vorba de cel puțin 9 evenimente, care se vor desfășura bineînțeles on-line, deoarece, din păcate, încă nu putem avea evenimente cu public. Este un moment important pentru România, un moment important pentru Brașov, deoarece cultura în sine și dezvoltarea culturii într-un mod organizat și coerent va contribui cu siguranță la dezvoltarea orașului, atât din punct de vedere al societății, cât și din punct de vedere economic” a declarat Horia Mihail, consilierul primarului Allen Coliban în domeniul culturii.
Lista evenimentelor organizate de Ziua culturii naționale
Opera Brașov și Filarmonica Brașov
Opera Brașov a programat în data de 15 ianuarie, recitalul de muzică românească „ Pe-o gură de rai…”, eveniment cultural realizat în colaborare cu Filarmonica Brașov. Protagoniștii acestui recital sunt soprana Mădălina Bourceanu, violonistul Bogdan Costache și pianista Lioara Frățilă, iar prezentarea evenimentului aparține Simonei Manole. Evenimentele vor fi transmise online, pe canalul de youtube al Operei Brașov și pe pagina de Facebook a instituției.
Teatrul Sică Alexandrescu
Teatrul Sică Alexandrescu va marca această zi prin realizarea unui material video – remember – care să conțină declarații și momente artistice. Materialul va fi disponibil publicului pe pagina de Facebook, site (https://www.teatrulsicaalexandrescu.ro/) și canalul de YouTube al instituției.
Teatrul pentru copii Arlechino
De ziua Ziua Culturii Naționale, Teatrul Arlechino va organiza prima ediție a ”Zilei Porților Deschise ale Teatrului Arlechino”, ocazie cu care se va realiza un tur virtual al teatrului, cu o scurtă prezentare istorică a Teatrului Arlechino, o prezentare a păpușilor și povestea conceperii unui spectacol. Asta, deoarece copiii și părinții, învățătoarele, educatoarele și elevii care obișnuiau să vină la spectacolele acestui teatru doreau și erau curioși să știe ce se întâmplă în spatele scenei. Vor fi organizate tururi, pornind de la scenă (spectacol) prin cabina actorilor, sala de repetiții până în atelierul unde se confecționează păpușile.
„Turul virtual” va fi difuzat pe pagina de facebook. Prezentarea va fi făcuta de una dintre păpușile teatrului.
Centrul Cultural Reduta
Centrul Cultural Reduta va prezenta, în data de 15 ianuarie 2021, la ora 19.00, spectacolul de poezie și muzică dedicat Zilei Culturii Naționale și poetului național Mihai Eminescu, ”Când însuși glasul gândurilor tace”, spectacol realizat de actrița Daniela Nane și pianista Ioana Maria Lupașcu. Spectacolul va fi difuzat pe canalul de youtube și pe pagina de facebook ale Centrului Cultural Reduta.
Muzeul Casa Mureșenilor
Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov va transmite online, pe pagina de facebook a instituției, un recital de muzică și poezie dedicate Zilei Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie 2020, ora 11.00.
Program:
– poezia „În zădar în colbul școlii”, de Mihai Eminescu, în interpretarea lui Valeriu Sebastian (12 ani), acompaniat la pian de Valeriu Emilia Maria, care va interpreta melodia „Vals lent”, de F. Chopin;
– poezia cu „Cu penetul ca sideful”, de Mihai Eminescu, în interpretarea lui Valeriu Emilia Maria (11 ani), acompaniată la pian de Valeriu Sebastian, care va interpreta melodia „Preludiu”, de T. Pahulski;
– melodia „Dans popular moldovenesc” va fi interpretată la pian, la patru mâini, de către Valeriu Sebastian și Valeriu Emilia Maria.
Uniunea Junilor
Junii Brașovului vor sărbători Ziua Culturii Naționale prin organizarea evenimentului „ Un an din viata unui June Tânăr”.
Evenimentul va avea loc, vineri 15 ianuarie 2021, la Casa Junilor, de pe strada Prundului nr.1, cu începere de la ora 16.00.
Evenimentul va cuprinde :
· Expoziție cu bunuri materiale din patrimoniul personal al membrilor Grupului Junilor Tineri;
· Ora 18 – Invitat special Preot Prof.Dr. Vasile Oltean , care ne va vorbi despre Ziua Culturii Naționale și despre Junii Tineri;
· Videoproiecții cu activitățile Junilor Tineri, filmulețe scurte cu membrii Grupului Junilor Tineri, despre experiențele prin care trece un June Tânăr;
Asociația Libris și Uniunea Scriitorilor
Asociația Culturală Libris, în parteneriat cu Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România, Librăria „Șt.O. Iosif” și Editura Creator, organizează în data de 15 ianuarie 2021, începând cu ora 16.30, dezbaterea online (găzduită pe platforma Zoom), intitulată: „Ziua Eminescu. Ziua Culturii Naționale”. Invitați: Adrian Lesenciuc, Radu Bata, Laurențiu-Ciprian Tudor, Claudia Motea, Cosmin Neidoni, Silvana Enache. Moderator: Augusta Oniță.
Asociația Artessentia
Va participa la suita de evenimente dedicate Zilei Culturii Naționale cu o acțiune video online, în 9 părți, constituită din interviuri luate artiștilor vizuali participanți la Salonul de Iarnă, organizat în cadrul Galeriei 9, între 22 Decembrie 2020 – 31 Ianuarie 2021 și prezentat online. Videoclipurile vor face cunoscută publicului, viziunea artiștilor referitoare la aportul propriu la mediul cultural vizual local și național, precum și conceptul individual asupra importanței existenței acestui mediu în relație cu actul artistic, în decursul perioadei de pandemie, precum și conceptul lor despre importanța existenței acestui mediu în relație cu actul artistic în general. Videoclipurile vor fi prezentate online pe: facebook.com/Galeria9BV și instagram.com/galeria9.bv .
Asociația Unveiled
În 15 ianuarie va fi gazda unui eveniment online, un maraton artistic, în care sunt invitați artiștii care sunt parte din comunitatea Unveiled. Vor fi live session-uri, susținute independent, cu fiecare artist în parte, și se vor difuza clipuri video-uri înregistrate în prealabil. Obiectivul este de a promova arta locală, de a susține artiștii brașoveni și de a le oferi oportunitatea de a interacționa cu publicul de care suntem siguri că le este foarte dor.