Peste 200 de amenzi, aplicate la Brașov pentru încălcarea restricțiilor Covid

Polițiștii brașoveni au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat al acestor acțiuni fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Echipe mixte formate din polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov, sub autoritatea Instituției Prefectului, au organizat și desfășurat noi activități de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Forțele de ordine au acționat în zonele aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun pe raza județului Brașov.

Activitățile desfășurate de către polițiștii brașoveni sunt adaptate permanent în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Citeste și:  Sute de tineri au protestat în Piața Universității împotriva lui Călin Georgescu

Ieri, 15 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au verificat 165 de locații, 70 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 8 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă.

Polițiștii brașoveni, alături de polițiștii locali, au legitimat peste 2760 de persoane, au verificat peste 130 de mijloace de transport persoane și peste 170 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 198 sancțiuni contravenționale, dintre acestea 184 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală şi 14 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, valoarea totală a acestora fiind de peste 21.500 lei.

Citeste și:  Peste 108.200 de persoane şi aproximativ 43.600 de mijloace de transport au tranzitat fro­ntiera în ultimele 24 de ore

De asemenea, polițiștii au verificat peste 2560 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 55 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 55 delocații, au legitimat aproximativ 320 persoane și au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale, valoare de 1750 lei.  

De asemenea, au fost verificate 46 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov au verificat 6  locații, au legitimat 24 persoane și au aplicat 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, valoare de 500 lei.  

Citeste și:  Pensiile românilor se majorează! Valoarea Punctului de Referință crește cu 12,1% și ajunge la 91 de lei

Pe parcursul desfășurării activităților, polițiștii brașoveni au continuat activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.  

Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm faptul că acțiunile noastre îi pot afecta pe cei din jurul nostru și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică,  să nu se expună la riscuri și să respecte toate normele legale în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.