Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) trage un semnal de alarmă asupra posibilităţii creşterii numărului infecţiilor respiratorii şi al cazurilor de gripă, în contextul unei posibile reluări a desfăşurării cursurilor în unităţile şcolare, expunând copiii şi adolescenţii, şi încurajează vaccinarea antigripală a acestora.
„Imunizarea antigripală rămâne chiar şi în această perioadă extrem de importantă pentru a reduce riscul unei duble infectări (cu virus gripal şi SARS CoV-2) şi pentru a evita posibile complicaţii determinate de virusul gripal în rândul copiilor şi al comunităţii. SNMF încurajează vaccinarea antigripală a copiilor şi adolescenţilor având în vedere că vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă”, a declarat dr. Dina Mergeani, preşedintelele SNMF, potrivit unui comunicat transmis marţi, potrivit Agerpres.
SNMF reaminteşte părinţilor că au la dispoziţie vaccinuri tetravalente cu administrare intramusculară şi intranazală, disponibile în farmacii, dar şi vaccinuri distribuite prin programul naţional de vaccinare care pot fi administrate.
Totodată, medicii de familie încurajează părinţii să se informeze despre vaccinarea antigripală şi despre beneficiile acesteia, să ia legătura cu medicul de familie, astfel încât să poată lua o decizie informată cu privire la rolul important pe care îl are vaccinarea antigripală în prezent.
„În contextul în care, cel puţin pentru moment, copiii nu vor fi vaccinaţi împotriva COVID-19 şi, în acelaşi timp, ei sunt principalii vectori de transmitere a virusului gripal, vaccinarea antigripală a acestora reprezintă o modalitate prin care îi putem proteja de o posibilă infectare cu ambele virusuri. Prin vaccinarea acestora putem reduce substanţial riscul de îmbolnăvire şi de apariţie a complicaţiilor cauzate de virusul gripal, care pot necesita spitalizare, precum şi transmiterea virusurilor în comunitate care uneori duc chiar la deces. În timp ce protejăm copiii, reducem semnificativ şi transmiterea virusului gripal în comunitate”, a declarat dr. Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul SNMF, citat în comunicat.