Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a adoptat astăzi Hotărârea nr. 11/2021, privind constatarea incidenței cumulate a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile, în unitatea administrativ-teritorială Brașov, care prevede următoarele:
Art.1 Având în vedere faptul că rata de incidență cumulată calculată la 14 zile a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 nu a scăzut sub valoarea de 3/1000 de locuitori, se mențin pentru o perioadă de 14 zile măsurile dispuse prin Hotărârea nr. 2 din 05 ianuarie 2021, emisă de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov, în unitatea administrativ-teritorială Brașov.
Art.2 Începând cu data de 20.01.2021, ora 0:00 în unitatea administrativ-teritorială menționată la art. 1 se vor aplica pentru o perioadă de 14 zile măsurile prevăzute în H.G. nr. 3/12.01.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, corespunzătoare ratei de incidență de peste 3/1000 de locuitori.
Art.3 Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov va asigura punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri și va dispune măsuri în vederea monitorizării acesteia.
Art.4 Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov va proceda cu celeritate la informarea populației, atât prin mass-media, cât și prin afișaj în locuri publice, cu privire la măsurile dispuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Hotărârea nr. 11/19.01.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov este disponibilă aici:
https://bv.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/27/2021/01/Hot-11.pdf