Universitatea Transilvania din Brașov revine la scenariul hibrid, din semestrul al doilea

La propunerea Consiliului de Administrație, Senatul Universității Transilvania din Brașov a decis astăzi revenirea activităților didactice la scenariul hibrid, începând cu al doilea semestru. Mai exact, cursurile se vor desfășura online, iar seminarele, laboratoarele și lucrările practice se vor desfășura fizic, la facultate.

Începând cu 22 februarie studenții vor reveni în bănci, dar numai la seminare, laboratoare și lucrări practice

Din 28 octombrie și până în prezent, toate activitățile didactice ale Universității s-au derulat exclusiv online. De altfel, și sesiunea de examene, care a început în 16 ianuarie, se desfășoară tot în regim online. Excepție fac examenele de la unele discipline ale Facultății de Muzică, unde unele sunt susținute în prezența unui student și a cadrului didactic examinator, respectiv a unor discipline de la Facultatea de Medicină, unde de asemenea, o parte dintre examene vor avea loc în aceleași condiții.

Citeste și:  Peste 108.200 de persoane şi aproximativ 43.600 de mijloace de transport au tranzitat fro­ntiera în ultimele 24 de ore

În 19 februarie studenții Universității Transilvania din Brașov vor intra în vacanță, iar semestrul doi îl vor începe în 22 februarie, în scenariul hibrid, indiferent de contextul epidemiologic din oraș sau din țară.

Totodată și căminele Universității Transilvania din Brașov se vor deschide pentru toți cei cazați aici la începutul anului universitar.

Atât în cămine, cât și în sălile de seminar, studenții vor avea în continuare obligația să respecte normele de protecție impuse de autorități și de conducerea Universității. 

În prezent, la Universitatea Transilvania din Brașov învață peste 20.000 de studenți, la licență, masterat și doctorat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.