Primul „Centru Digital pentru Femei” din județul Brașov

Timp de un an de zile, 200 de femei din cartierul Gârcini, vulnerabile din punct de vedere socio-economic, vor beneficia de cursuri gratuite de alfabetizare digitală, consiliere pentru dezvoltarea abilităților specifice, dar și de oportunități concrete de angajare, prin facilitarea unor sesiuni de întâlniri și discuții cu numeroase companii din județul Brașov, din domenii diverse de activitate.

Dotarea tehnică din centru este realizată cu sprijinul Fundației Grupului Orange, iar cursurile vor fi posibile cu ajutorul unei finanțări din partea grupului şi a Fundației Orange România. Valoarea totală a sponsorizării se ridică la 27.000 de euro.

„Educația digitală rămâne o prioritate pentru Fundația Orange România și ne bucurăm că avem oportunitatea să extindem acest program și în județul Brașov, alături de un partener cu solidă experiență de intervenție socială în plan local. Vom acționa într-o zonă extrem de vulnerabilă, unde accesul la informație este vital pentru ca femeile din această comunitate să poată avea în mod real, șansa la o viață mai bună”, a declarat Dana Deac, Președinte Fundaţia Orange.

Gârcini este unul din cele mai sărace cartiere din orașul Brașov, fiind și locul cu cea mai mare comunitate compactă de romi din ţară. Aproape jumătate din comunitate este reprezentată de femei: 40% dintre acestea sunt casnice, cu un nivel scăzut de educație și fără nici o calificare, iar 8,9% au devenit mame până la împlinirea vârstei de 15 ani.

Citeste și:  Staţiile ITP din toată țara pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

„Comunitatea din Gârcini adună poate cele mai multe femei într-o comunitate vulnerabilă. Vulnerabile și ele față de societate prin lipsa educației. Acum, mai mult ca oricând, tehnologia le poate face mai puternice, mai sigure pe ele, mai pregătite pentru a face față schimbării”, a declarat Mihaela Cârstea, Manager de proiect.


Centrul Digital va fi găzduit de școala numărul 5 din Săcele și va beneficia de suportul studenților voluntari de la Facultatea de Psihologie și Asistență Socială, Universitatea Transilvania din Brașov, dar și de susținerea membrelor din Asociaţia „Femeile se Implică” din Săcele.

„Consider proiectul «Centrul digital pentru femei» din Gârcini o iniţiativă extrem de necesară pentru obţinerea indepedenţei sociale şi economice a fetelor şi femeilor din comunitatea informală Gârcini. Acest Centru va înlesni educaţia digitală atât de necesară obţinerii unei angajări, procurării unor documente, comunicării cu serviciile sociale şi administrative, şi a lărgirii orizontului dezvoltării personale”, afirmă Elena Belloiu, Preşedintă Asociaţia „Femeile se Implică”.

Citeste și:  Declarație comună privind Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

Lansat de Fundația Grupului Orange în anul 2015, programul „Centrul Digital pentru Femei / Women’s Digital Centers” include 320 de centre în 23 de țări și a susținut de-a lungul timpului peste 40.000 de femei în situații dificile de viață. În România, programul a fost lansat în anul 2018, în București, alături de Centrul Parteneriat pentru Egalitate.

Începând cu ianuarie 2021, Fundația Orange România inaugurează două noi centre (Brașov – Gârcini şi Sibiu – Valea Hârtbaciului). Pe termen lung, prin intermediul acestui proiect, fundația își propune să reducăinegalitatea de gen și să crească gradul de angajabilitate a beneficiarelor, autonomia, independența financiară, dar și încrederea în forțele proprii.

Citeste și:  Sute de tineri au protestat în Piața Universității împotriva lui Călin Georgescu

Fundaţia Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Din anul 2012, Fundaţia Orange a investit peste 6.5 milioane de euro în cadrul programelor sale ce susțin dezvoltarea comunităților vulnerabile și integrarea persoanelor defavorizate, prin promovarea și implementarea tehnologiei și a metodelor digitale în proiecte de educație, cultură și incluziune socială. Pentru detalii, vizitaţi www.fundatiaorange.ro.

Asociația pentru Parteneriat Comunitar Brașov este o organizație înființată în 2006, care are ca scop încurajarea și sprijinirea inițiativelor menite sa asigure dezvoltarea durabilă a comunității. APC Brașov are o experiență de peste 10 ani în lucrul cu comunitățile dezavantajate, in special în județele Brasov și Covasna, in realizarea de acte de identitate, administrarea biroului de consiliere pentru cetățeni, programul de sănătate dentară, sprijin acordat primăriilor în realizare proiecte de mică infrastructură prin FRDS (Racoș, Vâlcele) și chiar propunerea de politici la nivel județean și național etc.  Pentru detalii, apcbrasov@gmail.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.