Un bărbat a intrat în stop cardio-respirator și a murit în zona Șaua Călugărului din Munții Bucegi, în ciuda eforturilor salvamontiștilor de a-l salva. „Este o zi tristă pentru că un om al muntelui, pe care îl știam, a murit în brațele noastre”, a transmis Salvamont.
„La ora 11:03 am fost anunțați că o persoană se simte rău și a căzut din picioare în Șaua Călugărului. Coborâm drept de pe Furnica cu snowmobilul (pantă cu înclinație de 40 grade) astfel prima echipă de intervenție ajunge la fața locului la 11:09. Evaluăm și constatăm că persoana a intrat în stop cardio-respirator. Sunt inițiate manevrele de resuscitare, efectuându-se masaj cardiac și pentru câteva minute pacientul pare să-și revină”, a anunțat duminică noaptea Salvamont Sinaia.
Salvamontiștii spun că au efectuat manevrele de resuscitare timp de 50 de minute.
„Din păcate tot ce ne-a mai rămas de făcut a fost să-l transportăm la Cota 1400. Este o zi tristă pentru că un om al muntelui, pe care îl știam, a murit în brațele noastre. Echipa Salvamont Sinaia transmite sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Rezumatul zilei: un deces – Șaua Călugărului și două traumatisme de membru superior – Drum de Vară”, au explicat salvamontiștii.