Începând cu data de 29 ianuarie 2021 și până la data de 30 aprilie 2021, toate persoanele (inclusiv cetățenii români) care doresc să călătorească în Republica Bulgaria, indiferent de statul din care se deplasează, pot intra pe teritoriul acestui stat cu condiția prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii.
Documentul care atestă rezultatul negativ al testării trebuie să conțină numele și prenumele persoanei (conform documentului de identitate cu care călătorește), datele laboratorului care a efectuat testarea (denumirea, adresa sau alte date de contact), data efectuării testării, metoda testării, înscrisă cu caractere latine (PCR) și rezultatul negativ.
Sunt exceptate de la măsura obligatorie a prezentării testului molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, menționată anterior, următoarele categorii de persoane: șoferii de autobuz, angajați în transportul internațional de pasageri; șoferii autocamioanelor care efectuează transport internațional de mărfuri; membrii echipajelor navale; membrii echipajelor aeriene care efectuează zboruri de la și către aeroporturi publice pe teritoriul Republicii Bulgaria și personalul tehnic asimilat; lucrătorii transfrontalieri; persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria. Mai multe detalii pot fi consultate mai jos.
Până la data de 28 ianuarie 2021 (inclusiv), este permisă intrarea în Bulgaria fără prezentarea unui test molecular negativ (tip PCR), cetățenilor români care au punct inițial al călătoriei state membre UE, state părți la Acordul Schengen (inclusiv Republica San Marino, Principatul Andorra, Principatul Monaco și Vatican), Australia, Republica Belarus, Canada, Georgia, Japonia, Noua Zeelandă, Rwanda, Republica Coreea, Republica Serbia, Regatul Thailanda, Republica Tunisiană, Republica Turcia, Republica Orientală a Uruguayului și Emiratele Arabe Unite.
Cetățenii români care au punct inițial al călătoriei orice alte state față de cele menționate anterior pot intra în Bulgaria doar în baza prezentării rezultatului unui test molecular negativ (tip PCR), efectuat cu maxim 72 de ore înaintea intrării în țară. Nu există interdicție în ceea ce privește intrarea pe teritoriul Bulgariei pentru cetățenii români care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria.
Se interzice intrarea pe teritoriul Republicii Bulgaria a persoanelor care sosesc având ca punct inițial al călătoriei Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord; interdicția nu se aplică anumitor categorii de persoane (menționate mai jos, în secțiunea specială pe această temă), inclusiv persoanelor care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria, atunci când poate fi garantată plecarea imediată de pe teritoriul acestui stat.
De asemenea, există categorii de persoane exceptate de la măsura plasării în carantină și de la prezentarea documentului care să ateste un rezultat negativ al unui test PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 (inclusiv persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria, atunci când poate fi garantată plecarea imediată de pe teritoriul Republicii Bulgaria).