La data de 29 ianuarie 2021, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, respectiv Poliția Municipiului Brașov – Biroul Rutier, alături de polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Criminalistic, Secțiile 1-5 Poliție, în colaborare cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Brașov, au organizat și desfășurat o acțiune pe raza municipiului Brașov, ce a vizat verificarea legalității transportului rutier de persoane în regim taxi, diminuarea nivelului de victimizare a populației prin accidente rutiere, impunerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și verificarea modalității de respectare a prevederilor legale impuse în contextul stării de alertă.
Printre obiectivele acțiunii s-au numărat:
- Verificarea legalității desfășurării activității de transport rutier de persoane în regim taxi;
- Impunerea respectării normelor legale privind desfășurarea activității de transport rutier de persoane în regim taxi;
- Verificarea stării tehnice a autovehiculelor;
- Verificarea funcționării corecte a aparatelor de taxat;
- Verificarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de vehicule, ce efectuează transport rutier de persoane în regim taxi.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 67 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.720 lei, dintre acestea 27 sancțiuni contravenționale fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 Rep. privind circulația pe drumurile publice, 10 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și 30 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.
Au fost efectuate 137 de testări ale conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat și au fost constatate 2 infracțiuni la regimul rutier, respectiv 1 infracțiune pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 1 infracțiune pentru conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.
Au fost reținute 4 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare și a fost reținută 1 autorizație taxi.
De asemenea, în cadrul acțiunii a fost aplicată 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în valoare de 1.500 lei, fiind dispusă măsura confiscării unei sume de bani.
În urma desfășurării activităților, polițiștii au depistat doi conducători auto, care efectuau transport rutier de persoane în regim taxi, în timp ce se aflau sub influența băuturilor alcoolice, respectiv cu ocazia testării din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatele au fost 0,21 mg/l alcool pur și 0,22 mg/l alcool pur. În ambele cazuri, celor doi conducători auto le-au fost reținute permisele de conducere.