Restricțiile legate de pandemie, care au presupus și reducerea numărului de persoane transportate de instalațiile de transport pe cablu, a dus, implicit, și la creșterea timpului de așteptare.
Pentru a evita această situație, mulți turiști și brașoveni au preferat să schieze în timpul săptămânii. Fie că au fost în concediu, fie că au lucrat ,,de acasă”, iar copiii au beneficiat de programele hotelurilor pentru școala on-line, numărul celor care au schiat în timpul săptămânii a crescut progresiv, de la o săptămână la alta, ajungându-se la un record de 24.955 de treceri prin turnichete în ziua de joi, 28 ianuarie, când au fost mai multe treceri decât în zilele de vineri, sâmbătă sau duminică din primele 3 weekend-uri ale lunii ianuarie.
Astfel, în primul weekend din acest an, 1-3 ianuarie, s-au înregistrat 36.303 treceri prin turnichete, cel mai mare număr înregistrându-se în ziua de sâmbătă, 2 ianuarie, 15.502 treceri.
În timpul săptămânii, 4-7 ianuarie, ziua cu cei mai mulți schiori a fost miercuri, 6 ianuarie, când s-au înregistrat 16.389 de treceri.
În weekend-ul 8-10 ianuarie s-au înregistrat 52.308 treceri, cei mai mulți schiori au fost sâmbătă, 9.01, când s-au înregistrat 19.324 de treceri.
Cel mai mare număr de treceri prin turnichete, în săptămâna următoare acestui weekend, 11-14.01, s-a înregistrat în ziua de joi, 14.01, înregistrându-se 18.221 de treceri ale schiorilor.
Weekend-ul care a urmat, 15-17.01, a însemnat și o creștere semnificativă a numărului de persoane care au utilizat transportul pe cablu, mai ales că s-au deschis și pârtiile din zona inferioară, ajungându-se la 70.195 de treceri pe weekend, cu un vârf în ziua de sâmbătă, de 24.804 treceri.
Creșterea a continuat și în timpul săptămânii, 18-21.01, ajungându-se ca în ziua de joi, 21.01, să se înregistreze 24.000 de treceri, iar în weekend-ul, 22-24.01, să crească numărul de treceri la 82. 372 de treceri, cele mai multe înregistrându-se în ziua de sâmbătă, 23.01, respectiv, 28.952 de treceri.
Ultimul weekend al lunii ianuarie a fost și cel în care s-a depășit cifra de 30.000 de treceri, în ziua de duminică înregistrându-se 30.325 de treceri prin turnichete, totalul weekend-ului fiind de 86.530 de treceri.
Comparativ cu luna ianuarie a anului trecut, diferența nu este atât de mare, mai ales că în prima jumătate a lunii s-a schiat doar în partea superioară. Dacă în 2020 în luna ianuarie au fost înregistrate 713.367 de treceri prin turnichete, în acest an s-au înregistrat 631.063 de treceri.
Pe lângă creșterea numărului de turiști care preferă să schieze în timpul săptămânii se observă și o tendință a acestora de a schia în partea superioară a masivului Postăvarul, pentru a evita așteptarea la telegondolă sau telecabine. Astfel, în ianuarie 2020 s-au înregistrat 168.775 de treceri prin turnichete la cele două telescaune, majoritatea fiind la telescaunul Ruia, pentru ca în 2021 să se înregistreze 201.430 de treceri prin turnichete la cele două telescaune, în condițiile în care telescaunul Lupului este funcțional din data de 30 ianuarie. Chiar dacă în primele două săptămâni ale acestui an au fost accesibile doar pârtiile din partea superioară, creșterea numărului de utilizatori ai telescaunului Ruia, comparativ cu 2020, s-a menținut și după deschiderea pârtiilor din zona inferioară.
În acest moment se schiază pe pârtiile Kanzel, Lupului, Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Subteleferic, Bradul și Stadion.
Starea pârtiilor este foarte bună, stratul de zăpadă are o grosime de 90 de centimetri. În această dimineață, la ora 9.00, temperatura în zona domeniului schiabil era – 2 grade.
Funcționează următoarele instalații de transport pe cablu: cele două telecabine, Kanzel și Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia, teleschiurile Ruia, Bradul și Stadion, snowpark Bradul.