152 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid, în ultimele 24 de ore, la Brașov

Polițiștii brașoveni au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat al acestor acțiuni fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Echipe mixte formate din polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și polițiști locali, au organizat și desfășurat noi activități de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Forțele de ordine au acționat în zonele aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun pe raza județului Brașov.

Ieri, 10 martie 2021, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au verificat 125 de locații, 71 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 4 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Polițiștii brașoveni, alături de polițiștii locali, au legitimat peste 3.000 de persoane, au verificat 185 de mijloace de transport persoane și peste 250 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 152 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 138 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 11 aplicate persoanelor fizice pentru  nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și 3 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, valoarea totală a acestora fiind de  15.250 lei.

Totodată, polițiștii au verificat aproximativ 2.900 depersoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină .

La data de 10 martie2021, a fost înregistrat 1 apel TEL VERDE pentru semnalări de nerespectare a măsurilor stabilite în context COVID-19.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

Au fost intensificate activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică și de asemenea, au fost continuate activitățile de relaționare cu organizatorii de evenimente publice/private de pe raza de competență, în vederea transmiterii recomandărilor cu privire la respectarea măsurilor impuse pe timpul stării de alertă.

Numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19 este TELVERDE – 0800800165.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.