Minerii de la exploatările de uraniu de la Crucea și Botușana au intrat în greva foamei începând de ieri dimineață. Ortacii au întrerupt activitatea în urmă cu o săptămână, s-au blocat în subteran şi, pentru că nu au ajuns la un acord cu Ministerul Energiei, au recurs la acest gest extrem. Angajații cer să li se plătească, pe lângă salarile restante, și sumele prevăzute ca supliment alimentar, în valoare de 30 de lei/zi, bani pe care nu i-au mai primit de peste un an.
La sfârşitul săptămânii trecute, Ministerul Energiei a deblocat fonduri şi a achitat salariile. Nu şi contravaloarea normei antidot care este de 30 de lei/zi. Din acest motiv, minerii au decis să intre în greva foamei.
Virgil Fădor, liderul de sindicat care îi reprezintă pe minerii Sucursalei Crucea a CNU, a declarat pentru monitorulsv.ro că speră ca situaţia să îşi găsească o rezolvare cât mai rapid, iar situaţia să se deblocheze în cel mai scurt timp.
Oamenii care participă la protest spun că s-au săturat de promisiuni și că nu vor relua activitatea decât în momentul în care vor vedea toate sumele restante în conturile bancare, scrie monitorulsv.ro.
Până acum, se pare că nu s-au găsit soluții concrete pentru a se stinge acest conflict de muncă.
Sursa foto, monitorulsv.ro