Nemulțumiți de procedura de implementare a schemei de ajutor de stat pentru turism și alimentație publică, reprezentanții FPTR au scris ministerului

Ieri, reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc au transmis către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, o scrisoare prin care subliniază mai multe nereguli și își exprimă nemulțumirea cu privire la primul proiect elaborat de reprezentanții M.E.A.T., cu privire la Procedura de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanța de urgență nr. 224/2020, privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului și alimentației publice, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de Covid-19.

Potrivit comunicatului, reprezentanții FPTR sunt convinși că nici de această dată, conducerea M.E.A.T. nu va respecta nici termenul prevăzut în OUG nr. 10/2021 și nu va publica în Monitorul Oficial, la data stabilită, 24.04.2021, Ordinul semnat de ministru (probabil prin delegare) de aprobare a procedurii de implementare a schemei de ajutor de stat prevazută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului și alimentației publică, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de Covid-19, ținând cont și de obligativitatea respectării termenului pentru dezbaterea publică a acestuia.

Citeste și:  Podul de pe DJ 112, dintre Podu Oltului și Hărman, va fi înlocuit. Autoritățile analizează montarea unui pod provizoriu de pontoane

Documentul oficial, înregistrat de către reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc, poate fi consultat aici:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.