Prefectului județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a convocat în această dimineață o ședință în format restrâns pentru discutarea situației epidemiologice din comuna Comana. Au participat subprefecții Izabella Agnes Ambrus și Codruț Bucur, directorul executiv al DSP Brașov, dr. Andrea Neculau, șeful Inspectoratului de Poliție Județean, chestor de Poliție Valentin Flucuș, inspectorul-șef al ISU Brașov, col. Lucian Marciu, prim-adjunctul inspectorului-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean, lt. col. Gheorghiță Stelian Trotuș, și adjunctul comandantului Grupării Mobile de Jandarmi Brașov, lt. col. Constantin Lobodan.
Directorul executiv al DSP Brașov, dr. Andrea Neculau a prezentat analiza de risc a comunei Comana, din care a reieșit că trendul cazurilor de COVID-19 este în creștere, gradul de conformare a populației la măsurile de protecție sanitară este scăzut, iar persoanele simptomatice, precum și contacții direcți ai cazurilor confirmate refuză testarea, deși DSP a trimis teste la medicul de familie din comună. Având în vedere rezultatul analizei, din care a reieșit că riscul epidemiologic este de o gravitate maximă, DSP Brașov a transmis, după terminarea ședinței, către Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile propunerea de instituire a carantinei zonale în unitatea administrativ-teritorială Comana.