Vlad Voiculescu a fost demis. Interimatul la Ministerul Sănătăţii va fi asigurat de vicepremierul Dan Barna. Îşi pierde funcţia şi secretarul de stat Andreea Moldovan. Deciziile de revocare au fost trimise preşedintelui Klaus Iohannis.
”Astăzi, 14 aprilie, i-am înaintat domnului Președinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a domnului Vlad Voiculescu. Interimatul funcției va fi asigurat de către domnul Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătății.Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi”, a transmis premierul Florin Cîțu.
Demisia ministrului Voiculescu a fost cerută în ultimele zile chiar din rândul coaliţiei de guvernare, după incidentele de la Foisor, Victor Babeş şi după ce aseară a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul Ministerului prin care s-au schimbat criteriile pentru intrarea în carantină a unei localităţi.