Gimnastele Kids Tâmpa au obţinut locul 2 la Cupa Regal Dance 2021

ACS Kids Tâmpa Brașov a mai reușit un rezultat important. Astfel, secția de gimnastică de la clubul în alb și albastru s-a întors recent, cu 2 locuri 2 de la Regal Dance Cup Ploiești 2021, un puternic concurs de gimnastică ritmică.

Astfel, Alexandra Popescu și Timea Kereji au luat locul 2 la proba Acro Dance (dans în 2) la categoria de vârstă 10-12 ani, la capătul unei evoluții foarte frumoase. Un rezultat completat de un altul la fel de prețios, obținut de Matea Goit și Eleonora Caragescu, ce au terminat tot pe poziția a doua la Acro Dance, dar la categoria 13-16 ani.

„Sunt foarte fericit și mândru pentru fete. Au arătat ambiție, voință, dar mai ales talent și asta s-a văzut și în rezultatul final. Munca noastră a început să-și arate rezultatele și asta ne ambiționează și mai mult. Ne-am bucurat foarte mult pentru rezultate, dar și pentru acest concurs îndelung așteptat de către toată lumea. Sperăm să avem parte de mai multe întreceri și să ajungem și mai sus pe podium”, a declarat antrenorul coordonator al secției de gimnastică de la ACS Kids Tâmpa Brașov, Octavian Dascăl. Regal Dance Cup Ploiești 2021 a adunat la start 26 de cluburi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.