Senatul a adoptat modificarea Codului de procedură penală

Senatul a adoptat modificarea Codului de procedură penală, în acord cu decizia Curţii Constituţionale potrivit căreia hotărârea judecătorească trebuie să fie motivată la data pronunţării.

Astfel, instanța trebuie să pronunțe decizia într-un proces penal într-un termen cel mult 120 de zile după încheierea dezbaterilor, iar motivarea trebuie să vină în aceeași zi cu pronunțarea.

Propunerea legislativă, care a intrat pe 28 aprilie în circuitul parlamentar, este iniţiată de senatorii Anca Dragu (USR PLUS), Alina Gorghiu şi Iulia Scântei (PNL) şi deputatul Ioan Cupşa (PNL).

Au fost înregistrate 89 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 42 de „abţineri”, notează Agerpres.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, fiind for decizional în acest caz.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

Sursa foto, Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.