Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pentru o tânără din Codlea

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violența în familie”. 

Ieri, 5 mai 2021, în jurul orei 18.10, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, de către o femeie, în vârstă de 28 ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, în timp ce se aflau la domiciliul bărbatului din municipiul Codlea, județul Brașov.

„Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul în cauză, în vârstă de 37 ani, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, creându-i acesteia o stare de temere.”, transmite comisarul de poliție Alina Ivan.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat, fiind impusă obligația păstrării unei distanțe de minimum 200 m față de persoana vătămată și locuința acesteia.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.