Brașovenii, campioni la comenzile de flori on-line

Patru milioane de flori au fost comandate şi livrate prin intermediul florăriei online Floria.ro, care a împlinit nouă ani de la lansare, cele mai populare flori fiind trandafirii, care, alături de zeci de alte flori, au ajuns atât în ţară, cât şi în străinătate, din Japonia până în Dubai şi din Filipine până în Puerto Rico. Brașovul se află printre orașele fruntașe în comenzile de flori pe acest site.

„Peste 1,5 milioane de trandafiri, de toate culorile, dar în special roşii, au fost livraţi în nouă ani de existenţă a Floria.ro. În topul celor mai comandate flori se mai află, la mare distanţă însă, freziile, lalelele, minirosa, alstroemeria sau crinul peruvian, lisanthus, gerbera, crizantemele şi irişii. Cel mai comandat aranjament a fost buchetul zilei, care este o creaţie proprie Floria.ro şi care, aşa cum îi spune numele, este pregătit zilnic de designerii florali, din flori de sezon. Acest buchet a fost comandat de peste 11.000 de ori”, se menţionează în comunicat.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

În topul celor mai populare buchete se află buchetele de trandafiri, câte 5, 7, 9 sau 11 flori, roşii, albi, uneori chiar şi din alte culori. 

În cei nouă ani, cea mai spectaculoasă comandă, deşi nu cea mai mare, a fost a unui client care a dorit să-şi surprindă partenera de viaţă cu nouă buchete de câte 101 trandafiri, o inimă de trandafiri şi o şampanie, care i-au fost livrate toate în aceeaşi zi.

Traficul pe dispozitivele mobile a crescut de la an la an, iar numărul de comenzi făcute de pe mobil a crescut cu peste 30% în 2018. Cea mai mare valoare a unei comenzi făcute de o persoană fizică a fost de 2.300 de euro, în timp ce comanda corporate cea mai mare s-a ridicat la 8.500 de euro.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

De altfel, în cei nouă ani de existenţă, Floria a extins divizia de retail în afara platformei de comenzi online, ajungând la şase florării. De asemenea, grupul a devenit un jucător important pe segmentul corporate şi B2B. Astfel, începând cu 2018, Grupul Floria acţionează ca broker de flori activ la nivel naţional şi a devenit alternativă locală la brokerii de flori din Olanda. Divizia B2B cuprinde vânzări engros către clienţi tip key account (hypermarketuri şi supermarketuri) şi IMM (florişti, florării şi depozite de flori).

Cele mai multe comenzi au fost făcute în Capitală, Constanţa şi Iaşi. Zona centrală a ţării a fost, de asemenea, foarte activă pe acest segment, printre cele mai active oraşe numărându-se Ploieşti, Braşov, Cluj-Napoca, Sibiu şi nu numai. Totodată, florile comandate de pe Floria.ro au ajuns şi în destinaţii exotice, precum Tokyo, Manila sau Hong Kong.

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

Floria.ro conduce în topul vânzărilor online de flori, împlinind anul acesta nouă ani de existenţă. Floria.ro a câştigat de şase ori titlul „Florăria Anului” la Gala Premiilor eCommerce şi, din mai 2015, este Furnizorul Oficial al Casei Regale a României pentru buchete şi aranjamente. În 2019 a fost floristul oficial al vizitei papale în România. 

Reţeaua de florării Floria cuprinde patru florării în Bucureşti, în Piaţa Dorobanţi, Bd. Ion Câmpineanu, Afi Cotroceni şi Băneasa Shopping City, precum şi o florărie în Aeroportul Otopeni şi una în Ploieşti.

Grupul Floria operează florăria online Floria.ro (Floria Network SRL), reţeaua de florării Floria (Florăriile Floria SRL), proiecte peisagistice şi decor pentru evenimente (Floria Projects SRL), distribuţie de flori şi plante către retailul de tip IKA (Floria Retail SRL), precum şi vânzări engros (Floria Internaţional Wholesale SRL). 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.