Ultima „liniuță” Promo Speed Challenge din 2021 se va desfășura duminică, 7 noiembrie! După aproape 20 de ani de la prima competiție de accelerare organizată la Brașov, anul 2020 a consemnat în 8 Noiembrie o primă etapă de revigorare a acestui gen de competiții sportive în rândul amatorilor. S-au prezentat la star 70 de amatori de viteză. Considerând un succes, organizatorii au promis o revenire spectaculoasă în 2021. Restricționat din cauza vremii nefavorabile, calendarul propus pentru trei etape pentru 2021 și alte trei în 2022 se află totuși în grafic pentru această toamnă. Astfel, coincidență sau doar un semn, ultima etapă a sezonului se va desfășura la exact un an de la reîntoarcerea acestei ramuri de sport auto în portofoliul echipei organizatorice Auto Blic.
Pentru Duminică, 7 Noiembrie, organizatorii se așteaptă la un record de participare pentru acest sezon, și, de ce nu, un record care să depășească chiar numărul de participanți de acum un an.
Parteneri care sprijină o organizare fără cusur
Susținuți de parteneri puternici și încărcați de experiența dobândită în cele două etape precedente, organizatorii lucrează de zor la amenajarea celor mai bune condiții de desfășurare pentru etapa din acest sfârșit de săptămână.
Prognoza meteo, singurul capitol unde organizatorii nu pot interveni, este una mai mult decât favorabilă. În sprijinul organizatorilor este ca întotdeauna și echipa de cronometraj Chrono Track cu licență FRAS pentru competiții profesioniste, echipă care a actualizat etapă de etapă funcționarea aparaturii din dotare pentru o competiție de înalt nivel.
De asemenea, echipele de securitate angajate pentru intervenția rapidă în cazul unui nefericit accident, ISU Brașov – descarcerare și stingerea incendiilor și Crucea Roșie Brașov – echipaj medical pentru intervenția de urgență, vor fi la startul competiției.
Întreg dispozitivul de concurs este asigurat de echipaje de Poliție aparținând Biroului Rutier Brașov și de echipajele Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov.
Totul este posibil datorită:
Partenerilor oficiali: WRT Parts, TELL Security Systems
Partenerilor principali: Service AutoChelu, Dinamic 92 Distribution, Pro-X – Cosmetică și Întreținere Auto
Partenerilor: Cyclon Motorsport, Omniasig, BOP Motorsport, Angelli, PrintINK, Comprest, Infinity Trophy, TehnoSting, Crucea Roșie Brașov
Partenerilor media: Autorally.ro, Rock FM, BizBrașov, Autostiri.ro, NewsBV.ro, RPM Racing RO, Zile și Nopți.
Așa cum este cunoscut, din cauza pandemiei, competițiile sportive între care și această ultimă etapă a Promo Speed Challenge se desfășoară fără spectatori, conform restricțiilor impuse de CNSU. Dând dovadă de responsabilitate față de noi și între noi, vom putea continua activitatea profesională și cea sportivă! Pentru reducerea și stoparea răspândirii infecției cauzate de CoronaVirus, vă recomandăm, imunizarea prin vaccinare!
În speranța că spectatorii vor înțelege importanța restricțiilor, pentru numeroșii participanți la concurs organizatorii pregătesc condiții optime de ”sejur” și din punct de vedere al prevenției sanitare.
Program Promo Speed Challenge – 7 Noiembrie 2021:
- Verificări tehnice: 08:30 – 10:00
- Calificări: 10:00 – 13:00
- Curse demonstrative: 13:00 – 14:00
- Sferturi de finală, semifinală și finală: 14:00 – 16:00
- Festivitatea de premiere: 16:30
Documente Promo Speed Challenge:
Promo Racing powered by WRT Parts & TELL Security Systems este organizat de Clubul Sportiv Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Brașov, al IPJ Brașov – Biroul de Poliție Rutieră, al ISU Brașov, al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și al Grupării de Jandarmi Brașov.