Guvernul României susține introducerea disciplinei școlare „Istoria Evreilor. Holocaustul” ca materie obligatorie în învățământul liceal și profesional

Ca urmare a propunerii legislative privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor și a Holocaustului, Guvernul susține modificarea Legii educației naționale în vigoare pentru includerea disciplinei școlare “Istoria Evreilor. Holocaustul” ca disciplină obligatorie în învățământul liceal și profesional începând cu anul școlar 2023 – 2024.

De asemenea, Guvernul propune ca programa școlară, manualele, materialele didactice și metodologiile pentru disciplina școlară “Istoria Evreilor. Holocaustul” să fie elaborate de către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România “Elie Wiesel” și experți ai Ministerului Educației, în colaborare cu membrii Consiliului de Onoare. Materialele elaborate vor fi aprobate de Ministerul Educației.

Mai mult decât atât, Guvernul sprijină instituirea și acordarea Premiului Muzeului Național de Istorie al Evreilor și al Holocaustului, pentru a recunoaște, încuraja și aprecia meritele deosebite ale unor persoane, instituții și organizații care contribuie la lupta împotriva antisemitismului, păstrarea memoriei Holocaustului sau promovarea vieții evreiești.

Citeste și:  Brașovul a devenit orașul din poveste și a aprins cele 1,3 milioane de luminițe ale Crăciunului

Aceste reglementări sunt în concordanță cu obiectivele din Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, adoptată de Guvern în luna mai a acestui an pentru perioada 2021 – 2023.

Totodată, susținerea proiectului de lege de către Executiv este în concordanță cu angajamentele pe care România le-a luat în ultimii ani, reiterate și consolidate la forumul Internațional de la Malmo din acest an, prin participarea președintelui Klaus Iohannis. Astfel, România se angajat, în continuare, să promoveze educația, cercetarea și amintirea Holocaustului la nivel internațional și pentru a dezvolta instrumente internaționale pentru lupta împotriva antisemitismului. În mod specific, România a subliniat la Malmo că va revizui, actualiza și consolida educația asupra Holocaustului a elevilor români, dar și a programelor de formare pentru profesorii, profesorii și instructorii care predau discipline legate de Holocaust.

Citeste și:  PNL a înscris 630 de candidați pentru alegerile parlamentare 2024

Autoritățile statului român au luat deja până acum, în ultimii ani, o serie de măsuri importante menită să contribuie la promovarea memoriei Holocaustului și la prevenirea și combaterea antisemitismului. Aceste măsuri se referă la adoptarea unui cadru legislativ pentru combaterea antisemitismului, negării și distorsionării Holocaustului, utilizarea memorializării pentru predarea istoriei Holocaustului în România, introducerea unor programe școlare menite să stimuleze toleranța și să prezinte elevilor români istoria Holocaustului, dezvoltarea unei rețele naționale pentru prevenirea atrocităților, adoptarea unor strategii naționale pentru comunitatea romă, utilizarea unor mecanisme administrative și juridice pentru combaterea discriminării în România, precum și prin implicarea în inițiativele internaționale menite să combată antisemitismul, negarea și distorsionarea Holocaustului, prevenirea și combaterea terorismului.

Citeste și:  Brașovul a devenit orașul din poveste și a aprins cele 1,3 milioane de luminițe ale Crăciunului

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.