Consiliul Naţional al Elevilor: Reforma ARACIP sau cum să deprofesionalizezi instituţia responsabilă de asigurarea calităţii în şcoli

În urmă cu puţin timp, Ministerul Educaţiei a transmis Consiliului Economic şi Social, spre avizare, un nou proiect de hotărâre a guvernului privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar. Amintim faptul că această variantă a actului normativ vine ca urmare a unei dezbateri publice, organizate de autorităţi pe marginea acestui subiect în data de 27 decembrie 2021.

În continuare vă prezentăm integral, comunicatul de presă al Consiliului Naţional al Elevilor:

Consiliul Naţional al Elevilor dezaprobă ferm propunerile de reformare a instituţiei responsabile de acreditarea şcolilor din România, care sunt, de fapt, un mod de înlăturare a profesioniştilor din forul colectiv de conducere al ARACIP. Aşa cum am spus în repetate rânduri, membrii cu drept de vot din cadrul Consiliului ARACIP ar trebui să aibă calitatea de experţi în evaluarea calităţii, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Agenţiei. Atât reprezentanţii Ministerului Educaţiei, cât şi partenerii de dialog social (reprezentanţii elevilor, ai părinţilor, ai salariaţilor din învăţământ şi ai Asociaţiei Şcolilor Private) şi partenerii instituţionali (reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi ai Ministerului Apărării Naţionale) ar trebui să fie prezenţi în Consiliul ARACIP doar cu statut de observator, în aşa fel încât instituţia să îşi păstreze autonomia decizională şi să se delimiteze de orice ingerinţe ale factorului politic sau de influenţe ale unor persoane fără competenţă în evaluarea şi asigurarea calităţii.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

De asemenea, tragem un semnal de alarmă asupra modului în care conducerea instituţiei este aleasă. Prin forma promovată de Ministerul Educaţiei, preşedintele ARACIP poate deţine două mandate complete. Astfel, o persoană responsabilă de conducerea ARACIP care îşi finalizează mandatul de 5 ani înainte de termen va putea fi numită din nou, fără a se lua în calcul perioada în care a ocupat funcţia, intervenind interpretarea conform căreia mandatul nu a fost unul complet şi, implicit, nu este luat în calcul la numărătoare. Astfel de prevederi nu fac altceva decât să promoveze fenomene toxice în cadrul instituţiei, putând duce la monopolizarea, pentru o perioadă lungă de timp, a funcţiei, de către o singură persoană favorabilă Ministerului Educaţiei.

Mai mult decât atât, elevii reprezentanţi se arată consternaţi de faptul că Ministerul Educaţiei nu a inclus în noul proiect de hotărâre a guvernului sugestiile venite din partea reprezentanţilor societăţii civile care au participat la dezbaterea publică organizată în data de 27 decembrie 2021, singura modificare acceptată fiind introducerea, în Consiliul ARACIP, ca membru permanent cu drept de vot, a unui reprezentant al ARACIS, instituţia omoloagă din sfera învăţământului superior. Considerăm că este elementar ca în contextul în care se discută tot mai des despre reformele din sistemul de educaţie, care vin odată cu implementarea proiectului „România Educată”, Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar să aibă parte de o reformă reală şi nu să devină victima unui atac la independenţa acesteia din partea entităţilor care reprezintă, de fapt, beneficiarii serviciilor oferite de ARACIP, fiind astfel creat un puternic conflict de interese.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

În acest sens, Consiliul Naţional al Elevilor solicită cu fermitate Guvernului României şi Ministerului Educaţiei să retragă varianta actuală a proiectului de hotărâre a guvernului din procesul de avizare interministerială şi să trateze cu responsabilitate problematica asigurării calităţii în învăţământul preuniversitar, creionând un plan de reformă reală a instituţiei, care să ţină cont de următoarele aspecte: integrarea, în Consiliul ARACIP, strict a experţilor în evaluare şi acreditare care îşi desfăşoară activitatea la nivelul instituţiei şi care au o experienţă vastă în domeniu, dar care să fie selectaţi în mod transparent, pe baza competenţelor; integrarea reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, ai partenerilor de dialog social şi ai partenerilor instituţionali ai ME, ca membri observatori fără drept de vot în cadrul Consiliului ARACIP şi în cadrul comisiilor consultative de la nivelul instituţiei; stabilirea unor criterii de evaluare realiste, care să respecte standarde de performanţă obiective, respectiv organizarea unui concurs transparent şi complex pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al ARACIP, astfel încât competenţele şi integritatea persoanei care se va ocupa de coordonarea activităţii acestei instituţii să nu poată fi puse sub semnul întrebării.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

„La o lună de la retragerea propunerii de reformă a ARACIP, Ministerul Educaţiei revine cu un proiect aproape identic, care ignoră propunerile societăţii civile şi partenerilor de dialog social aproape complet. Autorităţile sunt consecvente în a transforma ARACIP într-o instituţie controlată de interesele unor persoane fără competenţă în asigurarea calităţii, chiar dacă educaţia este un serviciu de interes naţional şi, implicit, de o importanţă uriaşă. Ministerul trebuie să retragă de îndată proiectul de regulament de organizare şi funcţionare a ARACIP din procesul de avizare interministerială. Reforma ARACIP trebuie făcută în mod responsabil, astfel încât instituţia să fie independentă din punct de vedere administrativ şi decizional de orice ingerinţe politice sau interese nelegitime!”, a declarat Robert Avram, preşedintele interimar al Consiliului Naţional al Elevilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.