Accident de muncă pe raza localității Mândra. Polițiștii brașoveni efectuează cercetări

Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”.

Cu două zile în urmă, în jurul orei 08.40, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de muncă la o societate comercială situată pe raza localității Mândra din județul Brașov.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că o femeie, în vârstă de 54 ani din municipiul Făgăraș, județul Brașov, fiind în timpul programului de lucru, în timp ce desfășura activități specifice liniei de muncă, ar fi suferit leziuni la nivelul unuia dintre membrele superioare.

Citeste și:  Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale nu începe astăzi

Femeia a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Cu privire la producerea evenimentului au fost înștiințați reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.