UPDATE:
Femeia a fost depistată de către polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov pe raza municipiului Brașov. Din primele cercetări, aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Poliția Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale a fost sesizată, la data de 01 mai 2022 de către o femeie cu privire la faptul că sora sa, în vârstă de 47 ani, a plecat de la domiciliul fratelui său din municipiul Brașov, la aceeași dată, în jurul orei 08.00 și nu a revenit până în prezent.
Semnalmente: înălțime 1,65 m, greutate 50-55 kg, constituție astenică, ochi căprui, păr grizonant, lung, până la umeri.
La momentul plecării, femeia era îmbrăcată cu geacă de culoare neagră, pantaloni tip jeans, de culoare bleumarin și purta ghete de culoare neagră, iar părul era prins în coadă.
Aceasta are asupra sa telefon mobil și cartea de identitate.
Persoanele care pot furniza informații cu privire la persoana în cauză, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.