Potrivit ordinului de ministru publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial, la nivelul fiecărui județ, pilotarea evaluării standardizate se va organiza în câte 7 unități de învățământ, incluzând unități de învățământ cu profil pedagogic.
În Brașov, potrivit listei din Ordin, testare standardizată se va desfășura în: Liceul „Andrei Mureșanu”, Școala Gimnazială nr. 9 „Nicolae Orghidan” Brașov, Școala Gimnazială Ghimbav, Colegiul Național „Doamna Stanca” Făgăraș, Școala Gimnazială Cața, Școala Gimnazială Sânpetru, dar și în Liceul „Sextil Pușcariu” Bran.
Copiii vor susține teste din română și matematică (clasele I-VII), respectiv română și proba obligatorie de Bacalaureat, în funcție de profil – matematică sau istorie (clasele IX – XI)
Testele sunt 100% digitlizate, susţin oficiali din Ministerul Educaţiei. Vor fi un lucru „total diferit de ceea ce am făcut până acum în sensul că acest test va putea fi aplicat pe orice dispozitiv (…). Şi nu presupune nici măcar pentru profesor un efort suplimentar, pentru că nu evaluează lucrările, ele se evaluează automat pe platformă”, a declarat vineri, într-o intervenţie la Radio România, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.
Testele se vor da în perioada 30 mai – 10 iunie pentru elevi ai claselor I-a – a VII-a și elevi ai claselor a IX-a – a XI-a vor susține testele în perioada 30 mai – 8 iunie. În total au fost alese 329 de școli.