Prima participare a rezerviștilor voluntari din Armata României la competiția internațională MILCOMP-CIOR

Sub motto-ul „Vincit qui se vincit!”, șapte militari rezerviști voluntari, membri ai Asociației Ofițerilor în Rezervă din România (AORR), vor reprezenta România pentru prima dată la competiția militară internațională MILCOMP-CIOR, care se va desfăşura în luna august în Grecia.

Programul lor de pregătire este desfășurat de Asociația Ofițerilor în Rezervă din România, membră a Confederației Internaționale a Ofițerilor în Rezervă CIOR-NATO, iar echipa este coordonată de conf. univ. dr. maior (rez) Laurențiu Bocioacă, cu sprijinul maiorului (rez) Bolintineanu Mihnea, ambii membri ai AORR.

Cei șapte sportivi au fost selecționați pe parcursul anului trecut în cadrul unor cantonamente desfășurate împreună cu reprezentanți ai lotului MILCOMP din Statele Unite ale Americii.

Citeste și:  Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale nu începe astăzi

Prima parte a cantonamentului de pregătire din acest an, are loc în aceste zile la baza Izvorani, în colaborare cu Comitetul Olimpic Sportiv Român și cuprinde probe specifice competițiilor militare de profil: TCCC (Tactical Combat Casual Care – primul ajutor pe câmpul de lupta), înot cu obstacole, aruncarea grenadei la punct fix, alergare de rezistență 15 km, orientare în teren, tragere cu pistolul și pușca de asalt.

A doua parte a pregătirii se va desfăşura în luna iulie, cu sprijinul Statului Major al Apărării, înainte de prezentarea la Academia Militară din Atena, Grecia, unde militarii rezerviști români se vor duela cu peste 250 de rezerviști din mediul internațional, la competiția militară MILCOMP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.