Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă este unitatea medicală numărul 1 din judeţul Brașov

Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a participat marţi, 7 iunie, la întrunirea membrilor Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov, prima şedinţă desfăşurată în prezenţa noului director medical interimar al instituţiei, dr. Florin Orţan.

În cadrul discuţiilor, şeful administraţiei judeţene a asigurat conducerea spitalului de tot sprijinul şi toată susţinerea în plan financiar şi logistic, necesare şi pe mai departe, astfel încât modernizarea celei mai mari şi mai importante instituţii medicale din judeţul Braşov să continue atât din punctul de vedere al extinderii, diversificării şi creşterii calităţii serviciilor medicale asigurate pacienţilor, cât şi sub aspectul îmbunătăţirii infrastructurii imobiliare de care dispune spitalul.

Adrian-Ioan Veştea a menţionat că cel puţin până la finalizarea proiectului de construcţie a Noului Spital Regional al Braşovului, actualul Spital Clinic Judeţean de Urgenţă rămâne unitatea medicală numărul 1 pentru judeţul nostru şi judeţele învecinate.

Citeste și:  Fonduri nerambursabile pentru Asistență Socială: 33 de contracte semnate în Brașov

De aceea, în opinia preşedintelui CJ Braşov perfecţionarea activităţii şi adoptarea celor mai noi şi mai moderne metode de investigaţie şi tratament, realizate în spaţii modernizate şi dotate cu echipamente şi aparatură de ultimă generaţie trebuie să fie permanent în atenţia conducerii SCJU.   

„Prin alocările bugetare în creştere de la un an la altul, am dovedit că sănătatea în judeţul Braşov este domeniul nostru prioritar. Nu a existat proiect sau iniţiativă venită din partea conducerii vreunui spital din subordinea noastră care să nu primească sprijinul nostru, şi acest lucru este demonstrat cu prisosinţă în cazul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Am găsit permanent soluţii de finanţare pentru a moderniza infrastructura acestuia, fie că am alocat fonduri din bugetul judeţean, fie că am accesat fonduri europene, fie că am apelat la Compania Naţională de Investiţii sau am beneficiat proiectul Ministerului Sănătăţii finanţat prin Banca Mondială. Am reuşit să facem secţia modulară de ATI-COVID pe care nu mulţi o credeau posibilă şi cu atât mai puţin funcţională. În prezent, aceasta îşi dovedeşte pe deplin utilitatea, iar noi recuperăm din fonduri europene banii investiţi”, a susţinut şeful administraţiei judeţene.

Preşedintele CJ a menţionat că fondurile europene reprezintă o oportunitate care nu trebuie ratată, motiv pentru care conducerea Spitalului Judeţean trebuie să analizeze ce tipuri de investiţii, modernizări şi sistematizări mai pot fi realizate în cadrul SCJU Braşov.

Citeste și:  Mai mulți oficiali bulgari au fost decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis

„Vor apărea în continuare noi oportunităţi de finanţare nerambursabilă, fie că vorbim despre componentele din cadrul PNRR, fie că ne referim la viitorul exerciţiu financiar 2021-2027 şi ar fi păcat să nu valorificăm toate oportunităţile care ne stau la dispoziţie. Axele de finanţare se deschid, dar nu rămân disponibile pe termen lung, astfel încât trebuie să ne pregătim din timp. Am transmis echipei manageriale să gândească un plan de investiţii şi să pregătească documentele de proiectare pe baza cărora să putem scrie cererile de finanţare. Spitalul Judeţean Braşov este modernizat şi arată foarte bine pe interior, dar exteriorul, curtea şi spaţiile administrative încă lasă de dorit. Cred că aţi avea nevoie în primul rând de o clădire administrativă în care să vă puteţi desfăşura activitatea în condiţii optime. Ar mai fi necesară o sistematizare a parcărilor din incintă şi a curţii spitalului, pentru ca pacienţii şi aparţinătorii să aibă la dispoziţie un spaţiu plăcut, dotat cu bănci şi verdeaţă”, le-a transmit preşedintele Adrian-Ioan Veştea reprezentanţilor Spitalului Judeţean.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.