Reducerea poluării industriale, reducerea prafului din atmosferă, creșterea suprafețelor verzi și introducerea de noi alternative de transport verde – noile obiective ale PICA, la Brașov

Primarul Allen Coliban a semnat, zilele trecute, contractul pentru realizarea Studiului de calitate a aerului și Planul Integrat de Calitate a Aerului (PICA) în Municipiul Brașov, pentru perioada 2023 -2027. Firma care va realiza studiul și strategia de creștere a calității aerului este SC Multidimensions SRL, valoarea contractului fiind de 101.000 de lei + TVA. Noul plan va trebui să intre în vigoare începând cu anul viitor, având în vedere că actualul PICA a fost aprobat în 2018 și este valabil până la sfârșitul acestui an.

,,Acum 4 ani, când a fost aprobat primul plan privind calitatea aerului, cele 20 de măsuri asumate de municipalitate nu acopereau toate categoriile de poluare, ci doar pe cele provocate de traficul rutier, încălzirea rezidențială, eroziunea eoliană a terenurilor degradate și suspensia pulberilor. Realitatea ne-a arătat că Brașovul se confruntă și cu alte probleme legate de poluare, cum ar fi poluarea industrială. Un astfel de exemplu este firma care producea asfalt în Bartolomeu și care le-a creat probleme, atâția ani, brașovenilor din acest cartier, stație care abia luna trecută a fost închisă. Tocmai de aceea, studiul de calitate a aerului care trebuie realizat în perioada următoare trebuie să facă o analiză detaliată a tuturor tipurilor de poluare la nivelul orașului, pentru ca noul PICA să conțină și măsuri pentru reducerea poluării industriale, creșterea suprafețelor de zonă verde, introducerea de noi alternative de transport verde și soluții concrete de reducere a prafului din atmosferă, astfel încât să putem readuce Brașovul între orașele cu cel mai curat aer din România”, a precizat primarul Allen Coliban.

Obligațiile prestatorului, conform acestui contract, sunt:

Citeste și:  Un angiograf performant a intrat în dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov

1. Realizarea Studiului de calitate a aerului în Municipiul Brașov, prin care se urmărește:

– modelarea matematică a dispersiei poluanților în atmosferă, care va trebui să cuprindă și analiza topografică, climatică și a datelor date meteo, inventare de emisie, evaluarea nivelului de fond regional, urban, local, identificarea principalelor surse de emisie și elaborarea hărților de poluare, informații privind poluarea cauzată de transport și de dispersia poluanților emiși din surse aflate în alte zone, regiuni etc;

– identificarea măsurilor de reducere a emisiilor asociate diferitelor categorii de surse de emisie și definirea scenariilor aferente măsurilor, inclusiv cuantificarea eficienței acestora;

– evaluarea măsurilor prevăzute în PICA 2018-2022 în ceea ce privește efectele implementării, dificultățile în implementare, atingerea indicatorilor stabiliți (efectuarea calculului țintei de reducere a indicatorilor NOx și PM 10);

Citeste și:  Românii vor putea călători din 2025 în SUA fără vize, anunță Ambasada României la Washington

2. Realizarea Planului Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul Brașov pentru perioada 2023-2027, care va trebui să conțină și următoarele informații:

a. localizarea poluării;

b. natura și evaluarea poluării;

c. originea poluării;

d. informații privind măsurile sau proiectele de îmbunătățire a calității aerului și un calendar al aplicării acestora; estimarea costurilor pentru implementarea acestora; un indicator pentru monitorizarea progreselor; nivelul de reducere a emisiilor anuale ca urmare a măsurii aplicate; estimarea îmbunătățirii planificate a calității aerului și a perioadei de timp preconizate conform necesarului pentru atingerea acestor obiective;

3. Documentația de fundamentare pentru avizul emis de Agenția pentru Protecția Mediului Brașov și Centrul de Evaluare a Calității Aerului București (CECA) pentru măsurile (și lucrările) care se vor executa pentru diminuarea emisiilor de NO2/NOx și PM 10 și alte măsuri pentru îmbunătățirea calității aerului în municipiul Brașov.

Citeste și:  Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie, iar producţia va fi relocată în Slovacia şi România

Termenul de predare a studiului de calitate a aerului și a planului de calitate a aerului pentru municipiul Brașov este de 5 luni calendaristice de la emiterea ordinului de începere a execuției contractului, în acest timp fiind inclusă și transmiterea Planului Integrat de Calitatea a Aerului către autoritățile teritoriale pentru protecția mediului și CECA, spre avizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.