Universitatea Transilvania din Brașov, parteneriat cu instituții din Iran

La invitația Ambasadei României la Teheran, în contextul aniversării a 120 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Iran, o delegație condusă de rectorul Universității Transilvania din Brașov, prof. univ. dr. Ioan Vasile Abrudan, din care au făcut parte prof. univ. dr. Mircea Horia Țierean, președintele Senatului Universității Transilvania din Brașov, conf.univ. dr. Ana-Maria Cazan, coordonatorul Biroului de Management al proiectelor și lector univ. dr. Alexandra Belibou, Facultatea de Muzică, a efectuat o vizită oficială în Republica Islamică Iran, în perioada 9 iulie – 14 iulie 2022. 

Însoțiți de doamna Mirela-Carmen Grecu, ambasador al României în Republica Islamică Iran, reprezentanții UNITBV au participat la o serie de întâlniri care au vizat dezvoltarea cooperării în domeniul educației și cercetării și identificarea de noi oportunități de colaborare. Astfel, programul activităților a cuprins întâlniri și discuții la Universitatea Teheran, universitate cu care UNITBV are încheiat un acord cadru de cooperare și un acord de parteneriat în cadrul programului Erasmus +, primiri la Ministerul Culturii și Îndrumării Islamice, Ministerul Tineretului și Sportului, Organizația pentru Cultură și Relații Islamice și Ministerul Afacerilor Externe.

Citeste și:  17 cetățeni din Siria și Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, depistați ieri, de polițiștii de frontieră

O componentă importantă din program a avut drept scop parafarea și semnarea Memorandumului de înțelegere între Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea Isfahan și discutarea unor viitoare proiecte comune. În contextul prezenței la Isfahan, delegația a fost primită de viceguvernatorul provinciei Isfahan, responsabil de cooperarea internațională în domeniile cultural si economic, domnul Dr. Amir-Reza Naghș. Totodată, la propunerea părții iraniene, delegația a purtat discuții pe tema unor posibile colaborări între Universitatea de Arte din Isfahan și UNITBV și a asistat la un concert pregătit de către studenții iranieni. 

Discuțiile purtate cu reprezentanții instituțiilor vizitate au vizat zone comune de interes privind cercetarea științifică, mobilitățile studențești și ale cadrelor didactice, bunele practici, atitudinile și mentalitățile care încurajează deopotrivă păstrarea tradițiilor și interculturalitatea.

Citeste și:  Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie, iar producţia va fi relocată în Slovacia şi România

Vizita în Republica Islamică Iran a reprezentat un prilej pentru consolidarea parteneriatelor existente între instituțiile dintre cele două țări, dar și pentru dezvoltarea unor noi colaborări academice și culturale, ceea ce reprezintă baza pentru o cooperare eficientă în toate domeniile comune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.