UNITER a anunţat finaliştii Galei Tânărului Actor – HOP 2022

Juriul de preselecţie pentru cea de-a XXV-a ediţie a Galei Tânărului Actor – HOP a ales 11 tineri actori şi patru trupe care vor intra în finala competiţiei, a informat, vineri, UNITER.

Preselecţia, organizată marţi şi miercuri la Teatrul Odeon, a fost făcută de un juriu format din coregraful, dansatorul şi regizorul Răzvan Mazilu – directorul artistic al Galei HOP, actriţa Maria Alexievici şi regizorul Vladimir Anton.

La secţiunea Individual au fost selectaţi:

* trei absolvenţi al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti – Cristina Danu, Vlad Nicolici, Ana Vînău;

* trei absolvenţi ai Universităţii „Babeş – Bolyai” Cluj-Napoca – Alex Macavei, Tudor Manea, Laura Gabriela Oana;

Citeste și:  Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie, iar producţia va fi relocată în Slovacia şi România

* doi absolvenţi ai Universităţii Hyperion Bucureşti – Maria Grosu, Gabriela Porumbacu;

* un absolvent de la Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi – Robert Agape;

* un absolvent de la Universitatea de Vest din Timişoara – Larisa Belcea;

* un absolvent de la Universitatea din Essex, Marea Britanie – Sidonia Doica.

La secţiunea Grup au fost selecţionate spectacolele:

* „(încă un) Musical!”, cu Andrei Duţu, absolvent al Universităţii West London, Marea Britanie, Dragoţ Ioniţă, Cabiria Morgenstern, Laura Gabriela Oana, absolvenţi ai Universităţii ‘Babeş – Bolyai” Cluj-Napoca;

* „Sweet Charity” cu Cristina Danu, Cătălina Niţu, Lăcrămioara Soare, absolvente ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti;

Citeste și:  TikTok ar putea fi suspendat în România

* „Tango Maureen”, cu Sidonia Doica, absolventă a Universităţii din Essex, Marea Britanie şi Maria Ţibuleac, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti;

* „Te iubesc, dar nu pe tine!”, cu Eduard Crucianu, Andrei Mărgineanu, Andrei Pleşa, Sara Pongrac, Paul Tonca, absolvenţi ai Universităţii „Babeş – Bolyai” Cluj-Napoca.

Tema ediţiei din acest an a Galei Tânărului Actor HOP este „Musical = Actor Total + Show Total”.

Sursa, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.