În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.955 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 861 mai multe faţă de ziua anterioară. 954 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
În Bucureşti au fost înregistrate 921 de cazuri, în Cluj – 440, Constanţa – 242, Timiş – 217, Braşov – 213.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 146 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 3.392 cu 417 mai multe faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 204 persoane, cu 18 mai multe faţă de ziua anterioară. Din cei 204 pacienţi internaţi la ATI, 172 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 565 sunt minori, 562 fiind internaţi în secţii, cu 82 mai mulţi faţă de ziua anterioară şi 3 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Până astăzi, 65.862 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 24.07.2022 (10:00) – 25.07.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 5 decese ( 2 bărbaţi şi 3 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.
Dintre cele 5 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani şi 3 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toţi pacienţii care au decedat prezentau comorbidităţi şi erau nevaccinaţi.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.999 teste RT-PCR ( 1.269 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 730 la cerere) şi 12.487 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.282.870 teste RT-PCR şi 10.616.830 teste rapide antigenice.