Muzica bună, magia naturii și adrenalina offroad-ului își dau întâlnire în weekendul 5-7 august, la Outdoorz Fundata! Un concept de festival cu totul nou, dedicat iubitorilor de vacanțe 4X4, dar nu numai.
Organizatorii pun la dispoziția participanților 60 de hectare de teren pentru 3 zile de concerte live, circuit trial, workshop-uri de specialitate (prim-ajutor, supraviețuire în sălbăticie), loc de joacă și activități pentru copii, locuri special amenajate pentru corturi, rulote și campervans. Motocicletele și atv-urile nu sunt nici ele uitate, zonele alocate acestora fiind păzite în permanență.
„Outdoorz s-a născut din ideea de a aduna laolaltă pasionații de off-road din România și nu numai, iubitorii de natură și amatorii de petreceri în aer liber și curat. Pentru că noi toți cei de aici suntem genul de oameni care am da orice pe o noapte în pădure în detrimentul uneia petrecute în oraș și casele mari pe corturi. Natura este locul în care ne simțim acasă, ne regăsim, ne încărcăm bateriile și, cel mai important, locul în care vrem să ne întoarcem mereu.”, a declarat Cristi Nistor, unul dintre organizatorii festivalului.
Mai mulți producători locali și-au anunțat și ei prezența, punând la dispoziția participanților produse tradiționale, făcute în casă, din ingrediente naturale. Nu vor lipsi nici faimoasele „ceaun” și „rotisor”, iar focurile de tabără vor lumina nopțile încinse de concerte. Smiley, Spike, Proconsul, Dan Helciug și The Hidden Jester sunt doar câteva dintre numele care vor urca pe scena festivalului.
De hidratare se ocupă Scorilo, care a creat un sortiment special de bere ce va purta numele festivalului.
„Outdoorz va fi fără îndoială cea mai mare adunare din România dedicată iubitorilor de off road, natură și muzică bună. Prin organizarea acestui festival ne dorim să creăm o comunitate alături de care să scriem istorie și din care îi invităm să facă parte pe toți cei pentru care city break înseamnă nature break. Am ales pentru asta un loc spectaculos – este vorba despre localitatea Fundata, din Brașov, aflată la cea mai mare altitudine din țară – 1400 m. În plus, fiind înconjurată de Masivele Piatra Craiului și Bucegi, peisajul superb este asigurat, așa că nu aveți nicio scuză să lipsiți”, spune Alexandra Tănase, manager Outdoorz Fest.
Biletele de acces sunt disponibile online și vor putea fi achiziționate inclusiv în timpul festivalului. Locul de campare este inclus în preț, iar copiii până în 12 ani au accesul gratuit.
Organizatorii anunță că au locuri disponibile și pentru voluntari. Mai multe detalii pe www.outdoorz.ro și pe pagina de Facebook a evenimentului.