În duminica a 11-a după Rusalii, Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhipiscopiei Sibiului a liturghisit la Biserica „Sfântul Nicolae” din Dejani, județul Brașov. Ierarhul a liturghisit împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a împărtășit mulți dintre credincioșii prezenți cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, iar la final a tâlcuit Evanghelia citită în această duminică.
„Până şi în chinurile morţii pe Cruce Hristos a căutat să facă bine oamenilor. Cu ultima suflare le-a dat cea mai mare învăţătură pe care a primit-o vreodată neamul omenesc, învăţătura iertării: «Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac» (Luca 23,24). Nicicând nu s-au mai auzit astfel de vorbe la un loc de osândă. Dimpotrivă cei ce priveau astfel, vinovaţi, ori nevinovaţi chemau oameni şi zei la răzbunare «Să mă răzbuni». Hristos dându-şi sufletul i-a iertat pe batjocoritorii, călăii şi chinuitorii Săi. S-a rugat Tatălui să-i ierte şi mai mult de atât le-a găsit şi pogorământ : nu ştiu ce fac. De ce din mulţimea cea uriaşă a învăţăturilor Sale a ales-o pe aceasta, fără îndoială pentru a fi pomenită şi împlinită. În acest chip ne-a arătat că fără iertare cârmuitorii nu pot conduce, nici judecătorii nu pot judeca, nici înţelepţii nu pot fi înţelepţi, nici învăţătorii nu pot învăţa. Iar înainte de toate ne-a arătat că fără iertare omul nu poate înţelege Evanghelia Lui nicidecum să o mai împlinească. Mântuitorul Şi-a început propovăduirea cu cuvântul pocăinţei şi a sfârşit-o cu cel al iertării. Ce-ar fi lumea fără iertare? S-ar putea chema mama, mamă fără iertare? Ori fratele, frate? Prietenul, prieten e creştinul, creştin. Nu. Iertarea este miezul şi rădăcina tuturor acestor numiri. Fără «iartă-mă», fără «te iert», viaţa ar fi de neîndurat. Dacă am şti noi câte ni se iartă în fiecare ceas, nu numai de Dumnezeu, ci şi de către oameni, ne-am grăbi ruşinaţi să iertăm şi noi altora.
Sfântul Apostol Petru îl întrebase de câte ori trebuie să ierte fratelui său care greşeşte. «Oare până de şapte ori?» La aceasta Mântuitorul i-a răspuns în chipul cel mai grăitor «Nu zic ţie până de şapte ori ci până de şaptezeci de ori câte şapte» (Matei 18, 21-22). Vedeţi deosebirea dintre om şi Dumnezeu. Credea Petru că prin «până de şapte ori» a atins culmile iertării, dar Domnul l-a îndreptat «până de şaptezeci de ori câte şapte». După care Mântuitorul a rostit pilda aceasta:
Asemănatu-s-a Împărăţia Cerurilor cu un rege care a voit să ia socoteala slugilor sale.
Împărăţia Cerurilor nu se poate zugrăvi, nici înfăţişa prin cuvinte, o oarecare asemănare se poate face totuşi, într-o măsură folosind chipuri ale lumii acesteia. De aceea Mântuitorul vorbeşte în pilde. Oricât de întunecată de păcat şi desfigurată ar fi lumea aceasta, nu şi-a pierdut cu totul asemănarea cu cealaltă. Lumea noastră nu e nicidecum dublura lumii celeilalte, ci o umbră, o zugrăveală ştearsă a ei.
Un stăpân a hotărât să se socotească cu slujitorii care îi erau datornici. Şi începând să ia socoteala au adus la el pe un datornic cu zece mii de talanţi. O datorie uriaşă cât pentru o ţară întreagă, darămite pentru un singur slujitor. Dar ce înseamnă aceasta? Numărul păcatelor noastre faţă de Dumnezeu, al datoriilor noastre către El e încă şi mai mare.
Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să-l vândă pe el şi pe femeia lui pentru toate câte are ca să plătească. Căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina zicând: «Doamne îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot». Iar stăpânul slugii aceleia milostivindu-se de el i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. O asemenea neaşteptată milă nu poate veni decât de la Împăratul Ceresc. Cine se căieşte din toată inima primeşte de la Dumnezeu ierarea tuturor păcatelor sale.
Însă ieşind sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el îl sugruma zicând: «Plăteşte-mi ce-mi eşti dator». Deci căzând cel ce era slugă ca şi el îl ruga: îngăduieşte-mi şi îţi voi plăti. Stăpânul se milostivise de dânsul şi-i ştersese datoria de zece mii de talanţi. Iar acum venindu-i şi lui rândul să aibă milă nu iartă unui necăjit o sută de dinari, ci l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi văzând cele petrecute s-au întristat foarte şi venind au spus stăpânului toate cele întâmplate. Cine să fie aceşti tovarăşi ai lui împreună-slujitori cu dânsul care s-au întristat? Sunt oamenii milostivi. Nu încape vorbă, nici oamenii nici îngerii nu au să-l înştiinţeze pe Dumnezeu de ceea ce se întâmplă în lume, Dumnezeu e atotvăzător, atotştiutor.
Atunci chemându-l stăpânul îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea oare ca şi tu să ai milă de cel împreună-slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Stăpânul nu pedepseşte pe sluga cea rea mai înainte de a-i desluşi răutatea pentru care se pedepseşte. La fel va face Domnul şi la Înfricoşata Judecată. Se va întoarce către cei de-a dreapta Sa, îi va chema la fericirea veşnică şi le va înfăţişa felul în care au câştigat-o. Apoi se va întoarce la cei de-a stânga – îi va trimite la veşnica osândă şi le va arăta şi lor cum anume şi-au meritat chinul. De ce Domnul aşadar se aprinde de mânie împotriva slujitorului nemilostiv şi îl dă pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria? Ca să vadă că este dat chinului veşnic. «Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimile voastre».
Cum ne purtăm cu fratele nostru aşa se poartă şi Dumnezeu cu noi. De asemenea Domnul apasă asupra felului în care trebuie să iertăm: din toată inima. A aşezat Domnul această învăţătură în cea mai mare rugăciune dată nouă, în Rugăciunea Domnească.
«Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri» (Matei 6,12)
Cu câtă uşurătate dăm ordine lui Dumnezeu şi ce răspundere uriaşă luăm asupra noastră. Toţi, fără deosebire, suntem greu datori lui Dumnezeu. De câte ori vrem să ne judecăm cu semenii noştri pentru ce ne datorează, să ne amintim că noi suntem nemăsurat mai îndatoraţi faţă de Dumnezeu şi El totuşi ne păsuieşte, totuşi amână plata, totuşi ne iartă.
Să ne grăbim fraţii mei să iertăm altora toate greşelile şi toate jignirile pentru ca şi Dumnezeu să ne ierte nouă mulţimea de greşeli şi de păcate!
Slavă dumnezeiescului nostru Învăţător, Domnul nostru Iisus Hristos împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt acum şi pururea şi în vecii vecilor!”, a spus ierarhul.