S-a dat startul competiției Lider European 2022, concurs destinat elevilor de liceu din România

Reprezentanța Comisiei Europene în România dă startul competiției Lider European 2022, concursul destinat elevilor de liceu din România. Concursul se desfășoară în perioada septembrie-noiembrie 2022 și este organizat în parteneriat cu Ministerul Educației. 

Ce este Lider European?

  • O competiție care își propune să dezvolte abilitățile de leadership și de vorbire în public ale elevilor de liceu, spiritul de echipă și capacitatea de a mobiliza grupuri de oameni pentru a lucra împreună în beneficiul comunității lor. 
  • Obiectivul concursului este de a spori și consolida spiritul Uniunii Europene în rândul tinerilor, în contextul activităților legate de valorile și temele europene.
  • Provoacă elevii de liceu, din clasele IX-XII, să lucreze în echipă și să elaboreze proiecte prin care să răspundă problemelor sau oportunităților existente în comunitățile locale. Concursul se concentrează pe dezvoltarea de proiecte în oricare dintre domeniile: educație, social, cultural, afaceri/ economic și de mediu.
Citeste și:  Trei cuvinte din limba română pe care aproape nimeni nu le mai folosește. Le auzi foarte rar

Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să participi la Lider European?

  • Să fii elev în ciclul liceal (clasele IX– XII), la un liceu din România.
  • Să acorzi atenție situațiilor din jurul tău, să poți identifica cu ușurință probleme sau oportunități apărute în comunitatea ta și să te adaptezi ușor lucrului în echipă.

Calendarul competiției Lider European 2022

  • 26 – 30 septembrie / Înregistrarea la întâlnirile ONLINE de informare
    Înscrierea profesorilor împreună cu elevii din unitățile de învățământ pe care le reprezintă la întâlnirile de informare și pregătire online.
    Înscriere aici: https://lidereuropean.ro/
  • 6 și 7 octombrie / Întâlnirile ONLINE
    Organizarea întâlnirilor online de informare și pregătire – profesorii și elevii se înregistrează și participă la cele două întâlniri online dedicate, susținute de profesioniști, care vor oferi toate informațiile necesare si vor răspunde întrebărilor adresate de participanți.
    Participarea profesorilor și a elevilor la întâlnirile online nu implică obligativitatea înscrierii și participării în concurs.
  • 10 – 16 octombrie / Înscrierea în concurs Înscrierea echipelor în concurs.
    LINK-ul va fi disponibil în curând!
  • 7 – 13 noiembrie / Transmiterea proiectelor
    Transmiterea proiectelor participante, conform indicațiilor din ghidul și regulamentul de concurs.
  • 14 – 20 noiembrie / Evaluare
    Evaluarea proiectelor înscrise în concurs
  • 22 noiembrie / Anunțarea finaliștilor
    Anunțarea echipelor finaliste și transmiterea detaliilor pentru etapa finală, organizată în București, la Spațiul Public European (SPE)
  • 28 noiembrie / Finala
    Etapa finală, București, sediul SPE: prezentarea proiecte și festivitatea de premiere
Citeste și:  Peste 1.450 situații de urgență, gestionate de pompierii militari în ultimele 24 de ore

Ce trebuie să faci ca să participi la concursul Lider European?

  • Să găsești alți trei colegi (din același liceu, clasa ta sau din altă clasă, indiferent de anul de studiu) împreună cu care să formezi o echipă, și un profesor care să vă înscrie în concurs și să vă reprezinte.
  • Să dai dovadă de abilități de leadership și antreprenoriat, de încredere și talent oratoric și să fii, sau să îți dorești să fii, implicat în comunitatea din care faci parte, dar nu limitat la ea.
  • Să parcurgi materialele realizate ca bază de pregătire pentru concursul Lider European: ghidul de pregătire; regulamentul concursului și prezentările din cadrul întâlnirilor online – vor fi în publicate în curând!
  • Află unde este cel mai apropiat centru Europe Direct și fă-le o vizită sau contactează-i pentru a afla mai multe informații, atât despre concursul Lider European, cât și despre activitățile desfășurate de acestea la nivel local: https://romania.representation.ec.europa.eu/puncte-de-contact-europene-romania_ro
Citeste și:  Apartamentele cu 2 camere, favoritele chiriașilor. Zona Prund-Șchei, cea mai scumpă, iar la polul opus se află zona Gării, dar și zona Florilor-Craiter

Articol preluat de pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Citește articolul integral aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.